Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Cherecheş citat în două dosare în aceeaşi zi

Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie, este citat la instanţă, în două dosare în aceeaşi zi. Unul dintre dosare vizează verificarea măsurii preventive (contestaţie formulată la Curtea de Apel Cluj), ora estimată a procesului fiind 10.30. În cazul în care va avea câştig de cauză, Cherecheş va ieşi din arest.

catalin cherechesCel de-al doilea dosar care va ajunge pe masa judecătorilor este programat pentru ora 8.30 şi face referire a o cerere de strămutare a dosarului, depus la Tribunalul Maramureş, prin care Cherecheş a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată). Aceasta a fost formulată după ce primarul suspendat şi avocaţii acestuia au acuzat că „instanțele de judecată au ținut isonul procurorilor și au menținut arestul preventiv în cazul lui Cătălin Cherecheș”.

Amândouă cauzele  vor fi judecate de Curtea de Apel Cluj în 30 iunie.

Cătălin Cherecheş este în arest preventiv din 27 aprilie, iar în 20 mai a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată), dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureş.

Acesta a fost suspendat din funcţie, prin ordin de prefect, însă a câştigat un nou mandat de primar în urma alegerilor din 5 iunie. Cherecheş vrea să depună jurământul, în faţa Consiliului Local Baia Mare, pentru noul mandat de primar duminică, 3 iulie.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Cherecheş citat în două dosare în aceeaşi zi”

  1. Tavi spune:

    Cred in justitie , si sper ca sa plateasca pentru faptele sale , e adevarat cea ce spune DNAul despre acest idivit si sub nici o forma nu trebuie sa fie liber , oriunde ar fi judecată

Lăsaţi un răspuns