Gabriel Zetea, noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a ținut să mulțumească, în discursul său, tuturor colegilor din noul CJ, dar și colegilor vechi și conducerilor anterioare ale acestui for județean.
”Toți avem interesul județului în minte și, așa cum am recomandat în ultimii ani colegilor din consiliile locale și celor din Consiliul Județean, atunci când intrăm în sala de ședință trebuie să dezbrăcăm haina politică, să ne concentrăm pe interesul maramureșenilor. Doresc să mulțumesc conducerii anterioare a CJ și fostului președinte Zamfir Ciceu, alături de care am lucrat foarte bine, fiindcă încheiem un mandat cu un bilanț pozitiv. Avem alte proiecte în derulare, iar Maramureșul va fi unul dintre județele fruntașe în atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Mă aștept la o colaborare foarte bună cu toți liderii de grup și sper să avem, la fel ca în ultimii ani, o colaborare exemplară. Îmi doresc ca noii aleși județeni să participe la cât mai multe ședințe ale consiliilor locale în teritoriu, pentru a putea susține proiectele fiecărei comunități. Oamenii ne-au ales și așteaptă de la noi rezultate, iar împreună putem reuși. Mă bucur să am alături de mine o echipă atât de tânără, Lucian Morar și Doru Dăncuș sunt doi prieteni vechi, împreună cu care îmi doresc să facem treabă. Doresc să îi mulțumesc lui Zamfir Ciceu pentru modul în care a condus județul, pentru felul în care am colaborat în ultimii patru ani și să îi doresc succes pe mai departe”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Fostul președinte al Consiliului Județean, Zamfir Ciceu, a urat succes noii echipe. ”Cei patru ani au fost o provocare căreia eu cred că i-am făcut față. Am avut mentori în administrația locală, înainte de a ajunge președinte al Consiliului Județean. Aici am lucrat cu o echipă profesionistă și unită, iar problemele au fost depășite în timp. Inițial am avut mai multe dispute până am reușit să ne înțelegem unii pe alții, însă și contradicțiile ne-au ajutat. Am finalizat unele proiecte începute în mandatul anterior, am propus altele care sperăm să fie finalizate de acest Consiliu Județean. Recomand să faceți o primă ședință extraordinară încă din această lună și să nu vă fie frică să luați decizii și măsuri corecte. Mult succes, tuturor”, a conchis fostul președinte de CJ, Zamfir Ciceu.
Noul Consiliul Judeţean este format din
PSD
- Zetea Gabriel-Valer (preşedinte CJ)
- Sas Ioan
- Rohian Anton
- Tomoiaga Gheorghe-Bogdan
- Marinescu Emil
- Coman Ioan-Radu
- Ambrus Emil
- Butuza Cosmin-Razvan
- Muntean Emil-Vasile
- Drulea Cosmin-Ion
- Orza Doru
- Moga Liliana-Reghina
- Muresan Claudiu-Iulian
- Timis Gica
PNL
- Man Mircea
- Kovacs Francisc-Marinel
- Bota Calin-Ioan
- Birlea Gheorghe
- Beuca Ion
- Lazar Doru-Alexandru
- Cernestean Mihai-Felician
- Mihali Anisoara-Iulia
- Stauder Rudolf
Coalitia pentru Baia Mare
- Ardelean Teodor (PSRO)
- Cheudan Ioan (UNPR)
- Dancus Ioan-Doru (PNŢCD) (vicepreşedinte CJ)
- Pop Mihai-Sorin (UNPR)
- Misulec Nicolae (PNŢCD)
PMP
- Morar Lucian-Ioan-Titus (vicepreşedinte CJ)
- Moldovan George-Dumitru
- Varga Cornel
UDMR
- Bondi Gyongyike
- Kokenyesdki Mihai Stefan
Partidul Ecologist Roman
- Anghel Cristian
- Ciocan Mircea