A început recepţia obiectivelor aferente proiectului „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord”.
Procedura de recepţie a unuia dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Judeţean Maramureş – „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” a fost demarată ieri.
Valoarea proiectului este de 19.851.274,44 lei, iar obiectivul general al acestuia îl constituie valorificarea durabilă a potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi valori ale patrimoniului cultural de importanţă naţională şi universală, prin crearea şi îmbunătăţirea infrastructurilor conexe respectiv prin includerea acestora într-un circuit turistic cultural-religios. Acest fapt va determina o creştere calitativă a ansamblului condiţiilor de practicare a acestei forme de turism, cu impact direct atât asupra creşterii atractivităţii turistice a judeţului Maramureş cât şi asupra consacrării acestuia ca şi destinaţie turistică europeană.
Managerul de proiect, Claudia Maria Breban a prezentat succint provocările acestui proiect, în care au fost implicaţi peste 40 de parteneri. În urma unor acorduri de parteneriat semnate cu cele două episcopii din Maramureş s-a stabilit că, de centrele de informare turistică, se vor ocupa 16 persoane, care vor fi plătite de Consiliul Judeţean Maramureş pe perioada de sustenabilitate a proiectului.
Proiectul prevede punerea în valoare din punct de vedere turistic şi cultural a 16 biserici de lemn, opt dintre ele fiind monumente UNESCO. Lucrările au vizat amenajarea parcărilor şi a iluminatului, reabilitarea gardurilor de împrejmuire, construirea în fiecare locaţie a unui Centru de Informare Turistică
In proiect au fost incluse bisericile de lemn din 16 localități: Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budești, Călinești, Copalnic-Mănăștur (sat Cărpiniș), Desești, Ieud – sat Ieud – deal, Ocna Șugatag (Sat Șugatag), Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălășeni, Șișești (sat Plopiș și Șurdești). In proiect s-a inclus si facilitarea accesului spre aceste monumente prin reabilitarea structurii rutiere din proximitatea lor, prin amenajarea unor parcări, prin reabilitarea împrejmuirilor monumentelor și prin realizarea unui iluminat arhitectural care să pună în valoare aceste monumente.
Proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013.