Duminică, 26 iunie, de la ora 9.00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sighetu Marmaţiei, situată la Locul Târgului, preot paroh Sorin Gheorghe Tomoiagă, în mijlocul unui sobor de preoţi şi diaconi.
Din sobor au făcut parte pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, pr. Gheorghe Tomoiagă, fost paroh, care, în chiar ziua târnosirii a împlinit 80 de ani de viaţă, preoţi din parohii sighetene şi din localităţile protoieriei.
Cu ocazia slujbei de târnosire, P.S. Iustin Sigheteanul a dat şi al doilea hram Sfântului locaş de închinare „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, pentru că 2016 a fost declarat de Patriarhia Română „An Comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu”.
Slujba de târnosire a fost făcută după toată rânduiala Bisericii de Răsărit: punerea Sfintelor Moaşte de Sfinţi Mucenici, a Documentului de Sfinţire unde este pomenit Ierarhul care a oficiat sfinţirea, momentul istoric, preotul paroh şi lucrările care au impus realizarea acestui moment, punerea celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Ioan, Luca şi Marcu, ungerea bisericii cu Sfântul şi Marele Mir în şapte locuri, spălarea şi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul şi Marele Mir, rugăciunile puternice care se fac cu acest prilej.
Biserica târnosită este cea mai veche biserică ortodoxă din Sighetu Marmaţiei, existentă încă din perioada în care ortodoxia era prigonită în municipiu. Pe acest loc exista o capelă ortodoxă, iar între anii 1971-1973 s-a zidit pe acel loc acest sfânt locaş. Edificiul bisericii s-a realizat prin transformarea casei în care s-a născut marele paşoptist Ioan Buteanu, unul din liderii revoluţionarilor români de la 1848, fost prefect al Zărandului între 1848-1849, închis la Brad şi spânzurat în 23 mai 1849 în localitatea Iosăşel de către maghiari. Casa în care s-a născut marele patriot român a fost cumpărată pe seama parohiei nou înfiinţate de preotul Mihai Oprişanu, devenit ulterior protopop al Sighetului.
Biserica a fost pictată, între 1981-1982 de către Gabriel Dogărescu. Au slujit preoţii Gheorghe Voina şi Gheorghe Tomoiagă, în timpul căruia s-a realiza cafasul şi turnul-clopotniţă.
Din 2009, paroh a devenit preotul Sorin Gheorghe Tomoiagă, urmând la păstorire după tatăl său, în timpul căruia, sub îndrumarea P.S. Iustin Sigheteanul, s-a construit o nouă catapeteasmă din stejar sculptat, realizată de meşterul Vasile Mircea, cu icoane noi, pictate de către Dorel şi Mihaela Petrovan, toţi din Sighetu Marmaţiei, s-a curăţat şi reînnoit pictura de către Dumitru Pârvulescu, s-a construit un Altar de Vară în curtea bisericii, un lumânărar, s-a placat cu piatră gardul bisericii, s-au făcut reparaţii exterioare, s-a reorganizat Sfântul Altar, prin rezidirea Sfintei Mese şi a unui proscomidiar din cărămidă.
Sfânta Liturghie Arhierească
Slujba târnosirii a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată în Altarul de Vară de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, în fruntea unui sobor de 20 de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Tatiana Roşca.
În rândul celor câteva mii de credincioşi, care au ascultat Sfânta Liturghie şi s-au rugat necontenit, nemişcaţi, pe o căldură aproape insuportabilă, s-a aflat secretarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Sorin Rednic.
Sfânta Liturghie a fost înălţătoare, luminoasă şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie mai buni, mai iertători, mai iubitori, mai generoşi.
În cuvântul de învăţătură, P.S. Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre ce înseamnă Duminica Tuturor Sfinţilor, cine sunt „Toţi Sfinţii”, despre Duminica Sfinţilor Români, care se sărbătoreşte duminica viitoare, în 3 iulie, dar şi despre cum putem dobândi mântuirea, ce înseamnă Duhul Sfânt şi de la cine vine, ce înseamnă Biserica lui Hristos, când şi cum a luat fiinţă. Ierarhul s-a oprit apoi asupra semnificaţiei şi compoziţiei icoane eshatologice a Tuturor Sfinţilor.
În încheiere, după Sfânta Liturghie, i-a conferit preotului Sorin Gheorghe Tomoiagă, pentru activitatea sa pastoral-misionară, pentru meritele sale edilitar-gospodăreşti şi social-filantropice şi pentru contribuţia adusă la reînnoirea bisericii pe care o păstoreşte, în semn de apreciere şi preţuire, o bederniţă şi Gramata Episcopală, preotului Gheorghe Tomoiagă senior, la împlinirea a 80 de ani de viaţă, în 26 iunie, şi 57 de ani de slujire preoţească, o Gramată Episcopală şi Diplome de Vrednicie Consiliului şi Comitetului parohial, Consiliului Local şi binefăcătorilor.
Andrei Fărcaş