Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Falimentul REMIN – pericol pentru Maramureș

Luni, 25 iulie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social. Ședința a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț. Au participat, de asemenea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, subprefectul Alexandru Bondrea, Marius Cristian Ciulbea, directorul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, Ioan Nechita, inginer șef în cadrul Companiei Naționale Remin Baia Mare, Ștefan Petricean, coordonator regional al Confederației Meridian, Florin Hossu, liderul Cartel Alfa, și Vasile Ghișe, director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Maramureș.

dialog_social (1)În  prima parte a întâlnirii s-a discutat problema falimentului REMIN, cerut de Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, ca urmare a înregistrării unei datorii de 72.179.000 lei. Aceasta este defalcată pe mai multe sume, dintre care cea care a ridicat probleme este o creanță de 471.000 lei, existând riscul intrării în prescriere. În aceste condiții, singura cale legală pe care ABA Someș-Tisa o putea urma era să solicite falimentul companiei REMIN.

Reprezentanții companiei susțin că falimentul reprezintă un potențial pericol pentru situația tuturor zonelor din Maramureș afectate de activitatea minieră. Datoria de aproximativ 70.000.000 lei către ABA Someș-Tisa provine din constatarea depășirii concentrațiilor admise de metale grele în apele uzate, în perioada aprilie-decembrie a anului 2010. REMIN a contestat în instanță procesele verbale, însă instanța a dat dreptate ABA Someș-Tisa.

Ioan Nechita a precizat, pe de altă parte, să s-au realizat studii de prefezabilitate prin care s-a constatat existența unor perimetre miniere care ar putea fi exploatate în condiții de eficiență economică și și-a exprimat speranța că sectorul minier ar putea fi revigorat.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a arătat că datoria trebuie recunoscută, la fel și hotărârea instanței. Ceea ce se poate face este să se ajungă la o înțelegere între cele două instituții și să se stabilească un program de plată eșalonat. De asemenea, Gabriel Zetea a afirma că va trimite o adresă din partea Consiliului Județean și a parlamentarilor maramureșeni către Guvernul României, prin care să facă cunoscută direcția dorită de Maramureș în ceea ce privește activitatea minieră a județului.

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a spus că, atâta timp cât o societate nu realizează venituri din exploatare, este greu să fie menținută mult timp starea de insolvență. Acesta a afirmat că va cere poziția Ministerului Economiei, a Ministerului Mediului și a administratorului special în această problemă. El a propus, de asemenea, ca la următoarea întâlnire a Comisiei de Dialog Social să se reia problema falimentului REMIN și să se ia o decizie în funcție de răspunsurile ministerelor și al administratorului special.

În a doua parte a întâlnirii a fost luată în discuție problema pensiilor foștilor angajați ai IPEG. Ștefan Petricean a arătat că au fost câștigate în instanță toate procesele celor care nu au putut beneficia de pensie din pricina refuzului Casei Naționale de Pensii de a accepta că perioada lucrată în cadrul IPEG se încadrează în categoria condițiilor speciale de muncă. Principalul beneficiu al recunoașterii acestei încadrări ar fi posibilitatea pensionării la vârsta de 45 de ani. Deși o lungă perioadă aceste condiții speciale de muncă au fost recunoscute, situația s-a schimbat odată cu constituirea Comisiei Centrale de Contestații. Reprezentantul Casei Județene de Pensii a precizat că, legal, nu poate avea o poziție oficială diferită de cea a Casei Naționale de Pensii. Acesta a recomandat solicitarea unui punct de vedere din partea Ministerului Muncii și a Ministerului Economiei. Ștefan Petricean a afirmat că va trimite o petiție Ministerului Muncii.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns