Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în legătură cu cele două solicitări formulate de avocaţii lui Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie.
Este vorba de verificarea măsurii preventive (contestaţie formulată după ce Tribunalul Maramureş a constatat legalitatea arestării preventive).
Cel de-al doilea dosar face referire a o cerere de strămutare a dosarului, depus la Tribunalul Maramureş, prin care Cherecheş a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată). Aceasta a fost formulată după ce primarul suspendat şi avocaţii acestuia au acuzat că „instanțele de judecată au ținut isonul procurorilor și au menținut arestul preventiv în cazul lui Cătălin Cherecheș”.
Pentru amândouă cauzele pronunţarea s-a amânat până în 1 iulie. Astăzi, Curtea de Apel Cluj a dat verdictul.
În ceea ce priveşte contestaţia: « În baza art.205 C.p.p. respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul C.C.(cu datele personale la dosar) împotriva încheierii penale nr.56/CP/16 iunie 2016 a Tribunalului Maramureş. Obligă contestatorul la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 1.07.2016”, arată Curtea de Apel Cluj.
Legat de cererea de strămutare: “În baza art.74 alin.2 C.p.p admite cererea formulată şi precizată de către inculpatul C.C.pentru strămutarea judecării cauzei care formează obiectul dosarului nr. 1109/100/2016 a Tribunalului Maramureş. Strămută judecarea cauzei la Tribunalul Cluj, instanţă căreia i se va trimite dosarul. Menţine actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 1.07.2016”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Cluj.