Duminică, 28 august, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Călineşti, Protopopiatul Sighet.
Biserica din Călineşti, deşi de dată recentă, piatra de temelie a fost pusă în 27 iunie 1999 şi ridicată între anii 2000-2005, din lemn, în stil tradiţional maramureşean, a început să aibă probleme de rezistenţă şi necesita lucrări de consolidare.
Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a P.S. Iustin Sigheteanul, preotul paroh Adrian Rednic, care slujeşte aici din 2010, a început lucrările de consolidare, dar şi de a realiza, prin lucrări adiacente, o construcţie cu elementele arhitecturale-funcţionale, la fel ca la bisericile vechi, fiind prima biserică ridicată în ultimii 20 de ani, care are toate elementele vechilor biserici. Astfel, „prin execuţia unei şetre ce înconjoară biserica pe trei laturi, pe latura nordică s-a generat un spaţiu, sub acoperiş, numit „Masa Moşilor”, unde, conform tradiţiei, se ţinea „Sfatul Bătrânilor”, erau comemoraţi morţii şi se aşezau pomenile pentru cei săraci. „Masa Moşilor” este acoperită de streşini şi executată din bârne lungi. Acest spaţiu permite, de asemenea, adăpostirea credincioşilor de ploaie sau de soare”, scrie în Documentul de Sfinţire, care a fost pus în piciorul Sfintei Mese, împreună cu Sfintele Moaşte de Sfinţi Mucenici.
„În plan vertical, s-a redimensionat şi supraînălţat şarpanta, cu pante abrupte, mult mai accentuate, cu acoperiş asimetric, îmbunătăţindu-i veche imagine. În plan structural, remodelarea are şi rol de consolidare a bisericii, noua şatră, legată cu grinzi noi, cioplită din lemn masiv, preia din greutatea acoperişului”, explică arhitectul Cordoş.
Avem, aşadar, la Călineşti, prin strădania şi acceptarea propunerii arhitectului Dorel Cordoş, care a realizat şi coordonat partea arhitecturală, o biserică ortodoxă nouă, în pur stil al bisericilor tradiţionale maramureşene. Lucrările au fost executate de meşterul Vasile Ştiopei din Bârsana. Curtea bisericii este împrejmuită cu gard tradiţional din bârne de lemn, executat de meşterul Ioan Ivanciuc din Bârsana. Iconostasul este de valoare artistică incontestabilă şi a fost sculptat în lemn de stejar de vestitul meşter Teodor Bârsan din Bârsana, în anul 2006.
Deşi nouă, biserica din Călineşti este deja un monument de arhitectură prin întrunirea atâtor elemente definitorii.
A fost reorganizat spaţiul din Sfântul Altar, a fost rezidită Sfânta Masă, fapt ce a impus târnosirea.
Acesta toate constituie motivul pentru care P.S. Iustin Sigheteanul l-a felicitat pe preotul paroh şi i-a îndemnat pe preoţii care îşi vor construi biserici de lemn de acum înainte, să le facă cu respectarea arhitecturii tradiţionale. Pentru lucrările executate, preotul Adrian Rednic a primit distincţia de „iconom”, deci cu dreptul de a purta brâu roşu.
Un sobor de peste 20 de preoţi a participat la bucuria deosebită a credincioşilor ortodocşi din Călineşti de a li se sfinţi noua biserică din lemn, deşi cele două biserici vechi din lemn, câştigate în instanţă, nu au fost retrocedate de greco-catolici.
Din sobor au făcut parte pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, preotul paroh Adrian Rednic, fostul preot paroh Mircea Conţiu, preotul Marian Ciocănel, de la Catedrala din Giurgiu, şi preoţi din parohiile învecinate.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de Vară, iar în cuvântul de învăţătură P.S. Iustin Sigheteanul a explicat credincioşilor şi a actualizat semnificaţia pericopei evanghelice a vindecării lunaticului.
Au primit diplome de vrednicie Consiliul Parohial, Comitetul Parohial, arhitectul Dorel Cordoş, binefăcătorii şi constructorii, primarul Mihai Ştefan Nemeş, preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea, şi senatorul Liviu Marian Pop.
Andrei Fărcaş