Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Zetea: Moisei – în programul sistemului integrat de management al deșeurilor

Duminică, 21 august, mai multe comunități maramureșene au îmbrăcat straie de sărbătoare, una dintre acestea fiind comuna Moisei, care a aniversat zilele localității.

Gabi ZeteaPreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș au ajuns în mijlocul moiseienilor, pentru a se bucura alături de ei în această zi importantă.

Vizita executivului Consiliului Județean în Moisei a fost și un semn de apreciere că, după discuțiile legate de proiectul privind managementul integrat al deșeurilor în județul Maramureș, Consiliul Local a aprobat hotărârea în forma cerută de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară  (ADI), reintrând în programul SMID.

”M-am bucurat să văd în Moisei atât de mulți participanți la o sărbătoare tradițională a Maramureșului, un regal de muzică folclorică și, în același timp, un omagiu adus portului tradițional. Administrația publică locală din Moisei demonstrează de foarte mulți ani că spiritul de echipă, conlucrarea în folosul cetățenilor și unitatea între partidele din Consiliul Local reprezintă cheia succesului în această comunitate. Am participat alături de comunitatea locală în semn de mulțumire pentru felul în care Consiliul Local a ales să înțeleagă, în ultima perioadă, legătura cu Consiliul Județean. Mă refer, aici, la faptul că au reintrat în programul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, aprobând hotărârea de Consiliu Local așa cum a fost cerută de ADI.

Moiseiul este, astăzi, una dintre comunele fruntașe în Maramureș, locuitorii de aici beneficiind de facilități pe care multe din orașe nu le pot oferi. În Moisei există canalizare, aducțiuni de apă, străzi asfaltate, școli modernizate, tot confortul pe care maramureșenii care lucrează azi în străinătate și-l pot dori pentru momentele în care se întorc acasă. Am văzut cum fiii Moiseiului au venit acasă cu ocazia acestor sărbători și dorința noastră, a administrației județene, este aceea de a oferi facilități pentru a rămâne în țară.  Am discutat cu primarul Toader Ștețco, astfel încât proiectele implementate până acum în Moisei să beneficieze de finanțare în continuare”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ioan Doru Dăncuș: ”Momentele de veselie și bună-dispoziție fac ca aceste sărbători ale comunităților locale să fie cu adevărat speciale”

Participarea conducerii executive a Consiliului Județean la evenimentele unor comunități maramureșene reprezintă respectul acordat celor care, după un an de muncă în țară, dar mai ales în străinătate, revin la tradițiile noastre ce ne-au făcut cunoscuți și dincolo de hotare. Portul și cântecul popular, regăsirea cu fiii satului, momentele de veselie și bună-dispoziție fac ca aceste sărbători ale comunităților locale să fie cu adevărat speciale. Chiar dacă autoritățile locale din Moisei au grăbit puțin deschiderea festivității care celebrează zilele comunei, am fost încântați să fim în mijlocul oamenilor și să ne bucurăm alături de ei într-o zi cu adevărat deosebită. A fost o reală plăcere să ne aflăm în mijlocul moiseienilor și vom reveni cu drag, ori de câte ori va avea loc un eveniment important pentru comunitatea locală”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns