Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

A fost hirotonit întru preot diaconul Ioan Claudiu Pop, pe seama Parohiei Ciolt

Deschiderea noului an şcolar la Seminarul din Baia Mare. Luni, 12 septembrie 2016, cu începere de la ora 8,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

ionut-pop

Sărbătoarea începerii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare se face de mai mulţi ani în prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, care oficiază, în fruntea unui sobor de preoţi, Sfânta Liturghie, la care participă toţi cei peste 500 de elevi seminarişti.

Şi anul acesta a fost respectată tradiţia oficierii Sfintei Liturghii de începere a anului şcolar, care s-a săvârşit, ca de obicei, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Din sobor au făcut parte pr. lect. univ. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului, pr. prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru judeţul Maramureş, pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu, profesor de muzică, preoţi profesori şi preoţi slujitori ai Catedralei Episcopale.

Alături de elevi şi eleve, în Catedrală s-au aflat părinţi ai acestora şi credincioşi, care s-au rugat împreună.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de seminarişti, conduşi de pr. prof. drd. Andrei Baboşan.

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Ioan Claudiu Pop, pe seama Parohiei Ciolt, ca urmare a concursului organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la care a participat şi a luat cea mai mare notă.

Tot în timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Radu Gheorghe Maxim.

 Mesajul Preafericitului Patriarh Daniel a fost citit de directorul Seminarului, pr. lect. univ. dr. Marius Nechita.

 ***

Cuvântul de învăţătură

P.S. Iustin Sigheteanul a vorbit elevilor despre Biserica – şcoală pentru toată viaţa, despre Biserică – Şcoală şi Biserica – Spital.

„În lumea aceasta tineretul este manipulat foarte frecvent şi se încearcă să fie dus spre o direcţie care nu o să-i aducă fericirea şi pacea sufletească şi nici împlinirea şi nici succesul în viaţă, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. O educaţie adevărată este aceea în care şi sufletul, şi inima, şi mintea, adică toată fiinţa, sunt antrenate în procesul educaţional. Ori numai prin credinţă şi ştiinţă la un loc omul poate fi educat în chip desăvârşit. Biserica tocmai acest lucru face.”

Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns