Poliţia a fost sesizată că, la ieşire din localitatea Bicaz înspre satul Corni, a avut loc un accident de circulaţie. O ambulanţă a fost tamponată într-o curbă. Incidentul s-a înregistrat în dimineaţa zilei de ieri şi s-a soldat cu rănirea a două persoane.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din judeţul Satu Mare, care conducea un autoturism pe drumul judeţean (DJ 108P) spre localitatea Bicaz, a pierdut controlul maşinii într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător. Maşina condusă de acesta a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o ambulanţă condusă regulamentar din sens opus.
În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului din Satu Mare şi a unui pasager din maşina condusă de acesta. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde au rămas internaţi în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cele două victime nu purtau centura de siguranţă în momentul producerii accidentului.
Ambilor şoferi implicaţi în accident le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhiva