Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Mircea Man iese pe tuşă

Mircea Man, deputat PNL de Maramureş şi prim-vicepreşedinte interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, a decis să se retragă pe tuşa politicii. Cu toate că în cadrul partidului s-a discutat despre o nouă candidatură pentru Parlamentul României, Man a decis să nu mai candideze.

mircea-man-1PNL Maramureş, Mircea Man, nu mai candidează la alegerile parlamentare din luna decembrie. Acesta s-a retras de pe listă. Odată cu această retragere, pe lista pentru parlamentare rămân 20 de candidaţi ai PNL Maramureş care răvnesc la un fotoliu de parlamentar. „Man a decis să facă un pas în lateral pentru a-şi rezolva problemele pe care le are cu justiţia”, a spus, într-o conferinţă de presă, Mircea Dolha, preşedinte interimar PNL Maramureş.

Decizia a fost luată după ce, zilele trecute, Man a fost chemat, la declaraţii, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Oradea.

Pe lângă problemele pe care Man le are cu DNA, acesta mai are de clarificat şi situaţia legată de integritate. Raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în baza căruia Man s-a aflat în stare de incompatibilitate (în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş) a fost atacat în instanţă. În 14 iunie 2016, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a dispus „comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi cu menţiunea ca acestea să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.”

Până acum, la PNL Maramureş s-au depus 20 de solicitări pentru candidaturi pe posturile de parlamentari la alegerile din luna decembrie. Liderul PNL Maramureş a precizat că după retragerea lui Mircea Man, organizaţiile din Ţara Lăpuşului vor trebui să nominalizeze o altă persoană care să îi reprezinte în Parlamentul României în mandatul 2016-2020.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Mircea Man iese pe tuşă”

  1. Vasile Tivadar spune:

    nu era cazul sa iasa din scena cu tam tam ! se putea fara! dar se pare ca vrea sa transmita scaunul de parlamentar in familie. Intelegeam ca popa sa faca din fiul sau tot popa, avocatul tot avocat, doctorul tot doctor dar politica sa fie o meserie ?

Lăsaţi un răspuns