Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Propunere de primar: Schimbarea orei de începere a cursurilor şcolare

Instituția Prefectului – Județul Maramureș a convocat pentru joi, 29 septembrie, o ședință cu tema „Analiza acțiunilor desfășurate privind implementarea la nivel județean a Planului teritorial comun de acțiune la nivelul județului Maramureș pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar pe trimestrul III 2016”.

intalnire-prefecturaLa întâlnire au participat subprefectul Alexandru Bondrea, alți reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean, ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Asociației Municipiilor, ai Asociației Orașelor și ai Asociației Comunelor (Ioan Mureșan, consilier în cadrul Primăriei Baia Mare, Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației, Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini, Emilian Pop, primarul comunei Săcălășeni).

Subprefectul Alexandru Bondrea a prezentat Planul teritorial comun de acțiune, realizat pe baza Planului național comun de acțiune, transmis Instituției Prefectului – Județul Maramureș în data de 10 august 2016. De asemenea, subprefectul Alexandru Bondrea  a prezentat Ordinul nr. 411/23 august 2016 privind reorganizarea colectivului județean de coordonare privind implementarea la nivel județean a Planului teritorial comun de acțiune.

În continuare, primarii prezenți la întâlnire au arătat, pe scurt, situația școlilor din localitățile pe care le păstoresc. La Seini, toate școlile sunt împrejmuite și au sistem de supraveghere video. La Sighetu Marmației, primarul a evaluat drept îngrijorătoare tendința de creștere a consumului de substanțe interzise de către elevi și a prezentat un plan de acțiuni de prevenire în școli. De asemenea, Horia Scubli a ridicat problema comercianților care oferă spre vânzare băuturi alcoolice în apropierea unităților de învățământ. El a propus, totodată, schimbarea orei de începere a cursurilor, întrucât aceasta se suprapune cu ora de începere a orelor de serviciu și în oraș se creează aglomerație și ambuteiaje.

Primarul Emilian Pop s-a referit la capacitatea prea mică a microbuzelor școlare, care sunt nevoite să facă multe drumuri pentru a transporta numărul mare de elevi, dar și la problema școlilor fără autorizație de funcționare.

Ioan Mureșan a fost de acord cu decalarea orei de începere a cursurilor la grădiniță și în ciclul primar, însă nu și la liceu, unde numărul de ore zilnice este mare, iar începerea cursurilor la ora 9 ar însemna ca elevii să iasă de la școală la ora 16, ceea ce i-ar epuiza. De asemenea, Mureșan consideră că trezirea unui elev înainte de ora 7 ar însemna pentru acesta o pedeapsă.

În ceea ce privește problema îngrădirii școlilor, Ioan Mureșan a opinat că aceasta nu este definită, astfel încât să se știe dacă gardul e doar o marcare a limitelor teritoriului unei școli sau este o protecție care să nu permită intrarea și ieșirea din incinta școlii decât prin locurile special amenajate în acest sens. S-a vorbit despre tentația pe care o reprezintă pentru elevi diverse localuri, pe care aceștia le frecventează în timpul orelor de curs, în cazurile în care intrarea și ieșirea din incinta școlii nu sunt strict supravegheate.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns