Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” a Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului, cu sediul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, al cărei președinte de onoare este P.S. Iustin Sigheteanul, președintă ing. Varvara Pop (preot coordonator Viorel Bud), au sărbătorit, cu binecuvântarea arhierească a Î.P.S. Justinian şi P.S Iustin Sigheteanul, duminică, 2 octombrie, în comuniune creștină cu Parohia Boiereni (preot paroh Ilarion Călin Herţa), pe persoanele vârstnice şi pe femeile din mediul rural. Această activitate a fost organizată cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice, care are loc în 1 octombrie, şi Ziua Femeii de Sate, care se ţine în data 15 octombrie din fiecare an.
Sărbătoarea celor două categorii de persoane de la Boiereni a început duminică, 2 octombrie 2016, dimineața, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, unde preotul paroh Ilarion Călin Herţa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat credincioșii din sat şi oaspeții veniți din satele Lăpuşene şi din Baia Mare.
A fost o Sfântă Liturghie obișnuită, la care a participat tot satul, îmbrăcat în haine populare tradiționale, tot în haine tradiționale populare fiind îmbrăcați şi oaspeții, mai exact oaspetele, pentru că a fost o sărbătoare a femeilor, la care au avut acces şi au fost invitați şi bărbații.
Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții stranei bisericii, iar la momentul pricesnei a cântat cunoscutul grup coral al femeilor din Lăpușul Românesc.
A fost oficiată şi Slujba Parastasului pentru ctitorul bisericii, preotul Emil Manu, pentru arhimandritul Serafim Man, fiu al satului, pentru preoţii Ilie, Dan Dorin Găurean şi pentru stavrofora Iustina.
La Sfânta Împărtășanie, copiii au primit cadouri din partea Asociației Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei”, iar apoi au fost miruiți toți credincioșii prezenți.
O autentică sărbătoare populară
Sărbătorirea propriu-zisă a vârstnicilor şi femeilor de la sate, de care contemporanii noștri uită, deși acolo le sunt, la mulți dintre ei, moșii şi strămoșii, s-a ținut în aer liber, în curtea Căminului Cultural din localitate, pentru ca punctele artistice să nu fie claustrate de perimetrul strâns al scenei.
Despre însemnătatea celor două zile de sărbătoare a vorbit președinta Asociației Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei”, ing. Varvara Pop, fiică a satului Boiereni. Tot din satul Boiereni este şi preotul coordonator al Asociației, Viorel Bud, prezent la această sărbătoare de suflet.
Momentele artistice au început cu Șezătoarea pusă în scenă de femeile din Lăpuşul Românesc şi din Boiereni, o șezătoare autentică, desfășurată după o regie ad-hoc, așa cum se făcea mai demult pe viu în satele lăpuşene. Șezătoarea a fost prilej de cântec şi joc popular, de replici pline de haz şi de aducerea în prim-planul activităţii a meșteșugurilor demult uitate, ca torsul cânepii, al lânii, urzitul, făcutul ghemurilor de pe cumpănă, împistritul pânzei, îndrugatul, lucrul la războiul de țesut şi multe alte tehnici manufacturiere efectuate de femeile de la sate până aproape de zilele noastre.
A fost momentul binevenit ca Leontina Pop să vorbească auditoriului despre bogăția spirituală a Ţării Lăpuşului, o zonă împânzită de mănăstiri, dar şi despre obiceiuri şi tradiții populare unice în țară.
Un spectacol în spectacol au dat copiii din Grupul „Dănţăuşii” al Cercului de dansuri populare din cadrul Palatului Copiilor din Baia Mare, coordonați de prof. coregraf Maria Seraz, director prof. Claudia Crăciun. Ei au prezentat momentul coregrafic „Socăciţele”, o suită de dansuri populare din Maramureşul istoric şi Roatele din Chioar. Pentru piesele interpretate la vioară au primit aplauze binemeritate elevii Andrei Ciocaş, a cărui mamă este din Boiereni, şi Florin Varga, doi, deja, virtuozi ai acestui instrument.
Spectacolul dat în cinstea persoanelor vârstnice şi femeilor de la sate a fost întregit de cunoscuta solistă de muzică populară Ana Maria Gherghel din satul vecin Rohia, acompaniată la taragot de tatăl său, Augustin Gherghel, la clape Andrei Petruşca.
Momentul de dansuri populare pentru întreg satul a fost susținut de formația Gabriela Filip şi Marius Paşca din Lăpuşul Românesc.
După reușita din acest an, femeile din conducerea Asociației doresc ca la anul să continue cu o a doua ediție a acestei sărbători.
Andrei Fărcaş