Prima zăpadă a generat probleme, în trafic, pe drumurile din Maramureş. Pe drumurile naţionale din judeţ se circulă cu dificultate, iar pe unele artere traficul este blocat din cauza arborilor căzuţi pe carosabil.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (10:05), din cauza mai multor arbori care au căzut pe partea carosabilă, circulaţia rutieră pe drumul naţional (DN18) este întreruptă temporar pe raza localităţii Cârlibaba ( în judeţul Suceava), iar pe raza localităţii Valea Albă din judeţul Maramureş, la km 33, traficul rutier se desfăşoară pe un singur sens, alternativ (din aceeaşi cauză).
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste înţelegere faţă de situaţia creată.
Concorm Infotrafic, se circulă cu dificultate, din cauza ninsorii, pe drumul naţional (DN1C), între localităţile Valea Chioarului şi Mesteacăn, pe DN18 între localităţile Baia Sprie şi Sighetu Marmaţiei, şi pe DN19, în zona Pasului Huta. Pe DN 1 C utilajele de deszăpezire au început să acţioneze abia după ora 10.00.
Conform Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), deszăpezirea pe drumurile naţionale din Maramureş este efectuată de firma SC Ardelean Company Nord Vest SRL. Este vorba de o firmă înfiinţată în 2008, în localitatea Vama, judeţul Satu Mare. În 2015, SC Ardelean Company Nord Vest SRL şi-a mutat sediul social în Baia Mare.
Contractul cu CNADNR pentru deszăpezirea şi întreţinerea drumurilor pe perioada de iarnă a fost semnat în 17 octombrie.