Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Zetea: Trebuie revocată hotărârea privind amplasarea locuințelor modulare pe strada Arieșului

Hotărârea de Consiliu local de amplasare a locuințelor modulare pe strada Arieșului trebuie revocată, spune Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

protestPeste 100 de persoane din cartierul Vasile Alecsandri din Baia Mare au protestat, marți, 22 noiembrie, în fața Primăriei Baia Mare, asta după ce joi, 17 noiembrie, și-au arătat dezacordul față de intenția municipalității de a amplasa locuințe modulare pentru romi pe terenul din vecinătatea blocurilor aflate pe strada Arieșului. Localnicii revoltați au cerut atât sprijinul Prefectului județului Maramureș, Sebastian Lupuț, cât și al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 În cele patru blocuri de locuințe din cartierul băimărean, unde ar urma să fie amplasate locuințele modulare pentru romi, locuiesc aproape 800 de persoane și aproape 200 de copii urmează cursurile învățământului preșcolar, școlar și liceal. Mai mult, apartamentele în cauză au fost într-o primă fază locuințe sociale locuite de romi, iar după ce au fost devastate, au fost revândute ca spații de locuit actualilor proprietari. Cele 50 de familii de romi ar urma să locuiască pe strada Arieșului cel puțin trei ani de zile, timp în care administrația municipală ar urma să construiască locuințe sociale.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că, deciziile în Consiliile locale nu trebuie luate în necunoștință de cauză, fără o dezbatere prealabilă a implicațiilor viitoare ale unei hotărâri și a precizat că hotărârea privind amplasarea acestor locuințe modulare pe strada Arieșului trebuie revocată.

”Oamenii au întotdeauna dreptate. Atâta vreme cât comunitatea este nemulțumită, înseamnă că cei aleși – și aici vorbim în mod particular de consilierii municipali băimăreni – nu își fac datoria. Am avut două întâlniri cu protestatarii, una în biroul președintelui de Consiliu Județean, alături de prefectul de Maramureș și una în stradă, în mijlocul celor peste 100 de cetățeni nemulțumiți de indecizia administrației locale băimărene. În primul rând, oamenii trebuie ascultați, iar deciziile nu trebuie luate în orb, în necunoștință de cauză, fără o dezbatere prealabilă a implicațiilor viitoare ale unei hotărâri și de aceea cred, azi, că hotărârea de Consiliu local de amplasare a locuințelor modulare pe strada Arieșului trebuie revocată. Consilierii locali ai PSD vor face acest lucru în ședința extraordinară de joi și fac apel și către celelalte partide politice. Asta nu exclude o atenție mai mare asupra problemelor minorităților și în special cea romă, pentru care, în egală măsură, trebuie să găsim soluții moderne de integrare și condiții de viață decente”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns