Astăzi, în întreaga țară, sunt pregătite rezerve de intervenție formate din 6.900 de lucrători operativi, a anunţat ministrul Afacerilor Interne.
Au fost constituite echipe formate din cadre ale Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pe patru centre zonale: Cluj, Iași, Timișoara și București, care pot interveni pentru soluționarea evenimentelor ce depășesc autoritatea de verificare a structurilor teritoriale sau atunci când situația o impune.
RESPONSABILITĂŢI PENTRU PREŞEDINŢII BIROURILOR ELECTORALE
În conformitate cu prevederile Legii nr. 208 din 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt responsabili cu dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operațiunilor de vot.
Astfel, președinții birourilor electorale conduc operaţiunile de vot și iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare. Autoritatea acestora se întinde şi în jurul sediului secţiei, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 50 de metri.
În afară de membrii biroului electoral al secţiei de vot, de candidaţi, de delegaţii şi de observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru a vota. Preşedintele secției poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de vot să nu se prelungească nejustificat.
Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
Permiteți-mi să reamintesc acum câteva prevederi legale privind procesul de vot.
Votarea a început la ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00. Persoanele care la acea oră se vor afla încă în sala unde se votează, vor putea să îşi exercite dreptul de vot.
Pot vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei 617 care au împlinit astăzi această vârstă.
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor.
Votul este secret, iar prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă, cu excepția cazurilor în care alegătorul nu poate să voteze singur, din motive temeinice, constatate de preşedintele secției, și cheamă în cabină un însoţitor ales de el. Însoțitorul nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care se află în ţară pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul de serviciu și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
„Precizez că inclusiv astăzi, serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor au program cu publicul până la ora 21, respectiv ora 20, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile”, a spus ministrul.
Alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care un alegător se află în altă localitate din județul unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, acesta poate vota la orice secţie de votare din acel județ, pe liste suplimentare.
VOT PRIN INTERMEDIUL URNEI SPECIALE
Cetăţenii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate și cei care sunt internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale, pot vota prin intermediul urnei speciale pe baza unei cereri aprobate de preşedintele secţiei de votare.
Mai pot vota prin intermediul urnei speciale persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, precum și persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, și care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deținere.
Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub paza personalului Ministerului Afacerilor Interne.
SECŢII DE VOTARE DOTATE CU TABLETĂ PENTRU ÎNREGISTRARE