Pregătiri pentru o nouă ediţie a Festivalului Național de Colinde și Obiceiuri de iarnă „Veniți creștini la Viflaim!”.
În data de 18 decembrie, la Vișeu de Sus, va avea loc Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de iarnă „Veniți creștini la Viflaim!”, ediția a XI-a, arată Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT).
Conform ANT, ansambluri folclorice din Suceava, Iași, Alba, Mureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș colindă pun în scenă tradiţii şi obiceiuri specifice Crăciunului; parada măştilor şi a costumelor tradiţionale de iarnă din zonele folclorice de unde provin.
Obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă fiind unele dintre cele mai complexe manifestări ale spiritualității românești, festivalul își propune să contribuie la păstrarea, promovarea și valorificarea acestora.
Manifestările se vor desfășura după următorul program:
-Ora 12.30 – Parada măştilor şi costumelor tradiţionale de iarnă (plecare din fața Casei de Cultură). Deplasarea în cadrul paradei va fi animată de colinde sau elemente definitorii tradițiilor prezentate.
-Spectacol de colinde, cântece de stea, urări sau jocuri ritual-ceremoniale ale mascaților.
Organizator:Primăria Oraşului Vişeu de Sus în colaborare cu Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus.
foto: ANT