Cinci dintre cele 10 mandate de parlamentar de Maramureş au fost ocupate „din prima” pe baza rezultatelor obţinute de partidele politice la votul din 11 decembrie.
Au trecut doar câteva ore de când urnele s-au închis şi s-au aflat deja primele nume care şi-au asigurat un mandat de parlamentar în viitoarea legislatură, arată stiripesurse.ro. Asta s-a întâmplat pentru că s-a încheiat deja numărătoarea voturilor în mai multe județe. Sunt însă multe mandate care vor fi obținute la redistribuire.
Cel mai sonor nume care şi-a asigurat un nou mandat este cel al fostului premier, Victor Ponta. Acesta a câştigat un scaun de deputat de Gorj, conform datelor oficiale BEC. Ponta a candidat din partea Partidului Social Democrat.
Conform stiripesurse.ro, în judeţul Maramureş, din cele trei locuri de senatori, doar unul a fost ocupat de către Sorina Pintea, din partea PSD.
La Camera Deputaţilor, în Maramureş, au fost distribuite şapte locuri de deputaţi.
Gheorghe Şimon, Marius Sorin Bota şi Matei Călin Vasile Andrei, toţi trei din partea PSD, vor ocupa un scaun de deputat. De la PNL, Viorica Cherecheș a câştigat un loc de deputat. În acest judeţ trei locuri de deputaţi şi două de senator au rămas nedistribuite.