Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Reprezentanţii Maramureşului, la Ambasada României în Spania

Autorităţile spaniole și maramureșene sărbătoresc Ziua Naţională a României, alături de românii din Spania.

 

delegatie-madridUn gest frumos şi, totodată, o premieră pentru judeţul Maramureş, a fost invitaţia lansată de Ambasada României în Spania spre Consiliul Judeţean Maramureş, de a marca cei 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, prin participarea la manifestările dedicate comunităţii române din Spania, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Manifestările au început în cursul serii de 30 noiembrie, când la Ambasada României în Spania a avut loc recepţia oficială pentru diplomaţi şi autorităţi. Consiliul Judeţean Maramureş a fost reprezentat de Gabriel Zetea – preşedinte, Ioan Doru Dăncuş – vicepreşedinte, consilierii judeţeni Ioan Sas, Gheorghe Bârlea, Nicolae Mişulec, Gyöngzike Böndi şi de reprezentanţi ai Biroului Relaţii Internaţionale şi ai Serviciului Relaţii Publice şi Promovarea Judeţului. Preasfinţitul Timotei Lauran, episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei s-a alăturat participanţilor pentru a sărbători Ziua Naţională a României.

           

Evenimentul a debutat pe acorduri de vioară, prin interpretarea imnurilor României şi al Spaniei, de către violonista Clara Cernat. Gabriela Dancău, ambasador al României în Regatul Spaniei, prin cuvântul de bun venit adresat participanţilor, a mulţumit Consiliului Judeţean Maramureş pentru prezenţa şi implicarea în manifestările ce vor urma. Acesta a vorbit și despre necesitatea cooperării româno – spaniole la nivelul autorităţilor locale şi regionale.

           

„Mulţumim doamnei ambasador, Gabriela Dancău, pentru promovarea făcută Maramureşului, pentru grija şi atenţia pe care ne-a acordat-o în aceste zile şi pentru ca a aşezat Maramureşul, ca punct central al manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, în Madrid. Maramureşul este un loc spiritual, unde credinţa şi patriotismul sunt sentimente prezente în aproape fiecare om, iar Ziua Naţională a României are pentru fiecare comunitate maramureşeană o semnificaţie aparte. Să sărbătoreşti 1 Decembrie în Maramureş este un moment unic şi înălţător, iar pentru românii, dar mai ales pentru maramureşenii care nu pot fi acasă de ziua lor, pentru că îşi câştigă decent traiul în ţări străine, autorităţile pot organiza evenimente care să le aducă aminte de fibra lor naţională şi care să le mai atenueze dorul de casă”, a apreciat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

               

Manifestările vor continua, astăzi, cu o întâlnire de lucru la sediul Ambasadei României în Spania. În cadrul conferinţe de presă care va urma, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea va discuta şi cu turoperatorii. Spre seară, românii stabiliți sau aflați la muncă în statul spaniol vor asista la un spectacol de muzică şi dans oferit de Ansamblul Folcloric Naţional ”Transilvania”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns