Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Primari în alertă. Explozibil pregătit si permanență în primării

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a convocat Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) în contextul codului portocaliu de inundații.

 

cjsu (3)

În contextul emiterii unei atenționări meteo „Cod Portocaliu” de inundații, scurgeri de pe versanți, creșteri rapide de debite, depășiri cote de inundații, pe râurile Lăpuș, Iza, Firiza, Cavnic și Mara, pentru astăzi, 3 februarie, între orele 8,20 – 18.00, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la Palatul Administrativ.

„Sunt monitorizate permanent cursurile râurilor din Maramureș și se păstrează permanent legătura cu toate primăriile, pentru a se putea interveni ferm și rapid în vederea protejării gospodăriilor și a vieților omenești. În acest moment, cotele râurilor sunt destul de scăzute, singurele probleme le pot crea blocajele pe care le produc podurile de gheață. În cazul în care se va impune, se va interveni cu explozibil, pentru deblocarea cursurilor de apă, la Lăschia-Copalnic Mănăștur și pe Valea Vișeului. Astfel de blocaje de gheață pe cursurile râurilor nu s-au mai înregistrat în județul nostru în ultimii 10 ani”, arata Institutia Prefectului Maramures.

„S-a cerut Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să monitorizeze evoluția cursurilor de apă, în special în punctele critice (poduri, podețe), iar la sediile primăriilor se va asigura permanența. SGA Maramureș și ISU Maramureș solicită primăriilor din județ să le informeze despre orice problemă apărută din cauza ploilor pe raza unităților administrativ-teritoriale. SGA Maramureș intervine cu toate utilajele din dotare, fiind mobilizat întreg personalul instituției.

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a informat CJSU că a cerut tuturor primarilor să fie gata de intervenție în caz de nevoie, inclusiv cu utilaje. De asemenea, președintele CJSU a cerut tuturor instituțiilor reprezentate în Comitetul Județean să fie gata de intervenție”, se arata intr-un comunicat al Institutiei Prefectului.

 

Lăsaţi un răspuns