Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Luptă cu câinii în drum spre școală

La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a avut loc luni, 27 martie, o întâlnire în scopul informării cu privire la înscrierea în clasa zero a copiilor romi în etapa a doua, până la data de 30 martie 2017. Întâlnirea – la care au participat Agota Tepfenhardt, inspector școlar pe problemele minorităților, reprezentanți ai Serviciului Public Asistență Socială Baia Mare, mediatori școlari, directori de unități școlare, Cristina Moldovan, inspector pe problemele romilor în cadrul Instituției Prefectului – a fost condusă de subprefectul Gavriș Ardelean.

clasa_zero (3) (1)“În urma unei întâlniri cu reprezentanți ai etniei rome din Baia Mare, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, am aflat că există școli care amână înscrierea copiilor romi în clasa zero. Aș dori să aflu dacă într-adevăr există probleme de acest gen și motivele pentru care acești copii nu sunt înscriși la școală, cu atât mai mult cu cât știm că ei sunt greu de atras înspre școală, din cauza mentalității pe care o au unii părinți romi”, a arătat subprefectul Gavriș Ardelean.

“Împreună vreau să rezolvăm această problemă, căci singur nu pot și Instituția Prefectului nu are buget pentru gestionarea unor astfel de probleme. E necesar ca și romii să își dorească să progreseze, pentru că nu e suficient să ne dorim asta noi, autoritățile. Acești copii nu au nicio vină că sunt romi, ei trebuie ajutați să meargă la școală”, a mai adăugat subprefectul.

Loredana Mihaly, expert SPAS, a arătat că în Baia Mare a început înscrierea copiilor în clasa zero, deși s-au întâmpinat probleme în toate școlile vizate, în primul rând din cauza faptului că romii au de cele mai multe ori cărți de identitate provizorii, și nu de tip cartelă. Cu toate acestea, există promisiuni din partea directorilor și a cadrelor didactice că cei mici vor fi înscriși. Copiii de pe Pirită nu au putut fi înscriși în prima etapă, din pricina faptului că Pirita nu e identificată în nomenclatorul stradal, iar cei de la Remiză – Gară au fost refuzați de cele mai apropiate două școli, din diverse motive. “Părinții romi ar trebui să se poată adresa direct școlii, fără mediere, pentru a solicita înscrierea copiilor lor”, a arătat Claudia Costea, reprezentantă a SPAS Baia Mare.

Șomcuta Mare – fără clasa zero pe Calea Mireșului

La Ponorâta, până acum au fost înscriși în clasa zero 19 copii romi, la Chelința – 24, la Coltău – 17. La Coltău, Primăria va convoca o întâlnire cu părinții unor copii care nu frecventează școala deloc sau foarte puțin, pentru a-i determina să îi trimită la ore. La Șomcuta Mare, niciun copil rom nu a fost înscris deocamdată în clasa zero.

Reprezentanții SPAS au declarat că părinții romi doresc să își trimită copiii la școală, dar nu știu cum să procedeze, astfel încât au nevoie de ajutor.

Cristina Moldovan, inspector în cadrul Instituției Prefectului, a atras atenția asupra faptului că cel mai greu este să îi determini pe copii nu să se înscrie la școală, ci să nu o abandoneze pe parcurs. Faptul că trebuie să se lupte cu câinii vagabonzi în drumul spre școală, lipsa îmbrăcămintei adecvate, a hranei, a condițiilor de studiu de acasă, sunt motive care îi determină pe elevii romi să abandoneze studiile.

Claudia Costea a propus celor prezenți să aibă în vedere organizarea unui program de afterschool pentru elevii romi, care ar putea duce la prevenirea abandonului școlar, și care ar reduce decalajul cu care pornesc pe drumul școlii copiii romi care nu au frecventat grădinița. Un astfel de program ar putea fi realizat pe bază de voluntariat, prin eforturi comune ale SPAS, ale Inspectoratului Școlar Județean, ale școlilor și ale ONG-urilor.

Elev la școală profesională fără transport decontat

Mircea Cărăușan, directorul Colegiului Tehnic Transilvania, a adus în discuție problema celor 60 de elevi ai școlii profesionale, proveniți din Coltău și Finteușu Mic, care se află în risc de abandon din cauza cheltuielor pe care le presupune transportul. În astfel de cazuri, legislația prevede decontarea transportului, însă metodologia lipsește. Problema era deja cunoscută la nivelul Instituției Prefectului, însă deocamdată nu s-a reușit găsirea unei soluții, instituțiile care ar fi putut ajuta la deblocarea situației refuzând să se implice din diverse motive. ISJ se va adresa Ministerului Educației Naționale în acest sens și, împreună cu Instituția Prefectului, va căuta soluții pentru închirierea unui autobuz pentru acei elevi.

Reprezentanta ISJ Maramureș a anunțat, de asemenea, că în perioada 23 – 26 aprilie va avea loc în Baia Mare Olimpiada națională de limba romani.

Informatii frunizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns