Campania umanitară „Jandarmii alături de Emanuel” a fost demarată la începutul lunii martie, din iniţiativa personalului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Maramureş. Această acţiune se încadrează în şirul manifestărilor dedicate aniversării a 167 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Scopul acţiunii il reprezinta creşterea încrederii societăţii civile în instituţia jandarmeriei, apropierea şi deschiderea faţă de cetăţeni, sprijinirea unor cazuri deosebite.
Cazul susţinut este cel al lui Emanuel, în vârstă de 14 ani, din Baia Mare, un baiat pasionat de sport, cu rezultate foarte bune la învăţătură, care mai are nevoie de încă o intervenţie chirurgicală pentru alinierea mandibulei şi refacerea pavilionului la urechea stângă.
În acest sens, marţi, 28 martie, de la ora 15.00, la Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, IJJ Maramures organizeaza meciului caritabil de fotbal în sală, între reprezentativa jandarmilor şi o reprezentativă a personalităţilor şi gloriilor sportului judeţului Maramureş.