Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Scaun de primar râvnit la Șomcuta Mare

scoala altfel la primar„Pohta ce-au pohtit” le-a fost satisfăcută astăzi copiilor care au dorit să ajungă în scaunul de primar al orașului Șomcuta Mare. Este vorba despre copiii care au vizitat instituția administrativă, acțiune cuprinsă în programul „Școala altfel”.

Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, și Vlad Mureșan, viceprimarul orașului, au primit astăzi vizita copiilor de la grădinița din Buciumi și a elevilor din clasele I-IV a unității de învățământ. Acțiunea s-a desfășurat sub sloganul „Și eu vreau să fiu primar!”, iar cei care și-au dorit această funcție nu au fost deloc puțini, fotoliul edilului fiind râvnit de mulți copii. Cei mai mulți doritori au fost băieții, fetele rămânând fidele meseriei de „doctoriță”.

3 2

vizita la primarie

Gheorghe Buda le-a cedat copiilor scaunul și a intrat în vorbă cu cei care i-au luat locul. David a dat startul solicitărilor pentru preluarea fruncției, dar nici nu a apucat să se instaleze bine în scaun că a trebuit să cedeze locul altor copii.

Tacticoși, din scaunul de primar, copiii au început să-și prezinte proiectele. Au vorbit despre locuri de joacă, parcuri de distracții, drumuri asfaltate, jucării pe care și le doresc. Chiar și cel mai tânăr „primar” din grădiniță, Luca, și-a propus să amenajeze un teren de sport la Hovrila. Gheorghe Buda a îmbrățișat propunerea și le-a trasat copiilor sarcina de a identifica o bucată de teren care să se preteze pentru astfel de amenajări.

Gheorghe Buda le-a mai spus copiilor că, în curând, vor putea desfășura activități pe terenul de sport de la Buciumi (investiție care este aproape finalizată), iar dacă vor fi cuminți și buni la învățătură, există șansa ca din toamnă să învețe în săli de clasă moderne, subliniind că administrația locală are în plan să renoveze unitatea de învățământ din Buciumi.

Lăsaţi un răspuns