Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Bogdan Tomoiagă – la discuții cu reprezentanții Centrelor de informare turistică

În data de  31 martie, la invitația secretarului de stat, maramureșeanul Gheorghe Bogdan Tomoiagă, a avut loc o întâlnire de lucru la care a participat președintele Asociației Profesioniștilor din Centrele de Informare Turistică (APCIT), Petru Bogdan Ariciuc, directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vatra Dornei.

sds-gbt2Asociația Profesioniștilor din Centrele de Informare Turistică a fost înființată la București la data de 18 noiembrie 2016 și însumează, până acum, 31 de membri, din 29 de centre de informare turistică din țară. Printre obiectivele asociației se numără: promovarea statutului de profesionist în centrele de informare turistică; susţinerea membrilor asociației în demersurile întreprinse la nivel local, județean, regional și național în domeniul turismului; reprezentarea naţională și internaţională a profesioniştilor din centrele de informare turistică; participarea la târgurile şi expozițiile naţionale şi internaționale.

În cadrul întâlnirii de lucru, s-au adus în discuție problemele cu care se confruntă centrele de informare și promovare turistică, respectiv: personal insuficient, calificarea și migrarea personalului angajat în centrele de informare turistică, fonduri insuficiente pentru desfășurarea activității de promovare turistică.
La întâlnire, au fost prezentate și exemple de bune practici precum Centrul Național de Informare și Promovare Turistică de la Vatra Dornei, Vlăhița, Șimleul Silvaniei și altele, arata newsturism.ro.

Având în vedere problemele prezentate de Asociația Profesioniștilor din Centrele de Informare Turistică (APCIT), pentru identificarea unor soluții pentru rezolvarea acestor probleme, Secretarul de Stat, Gheorghe Bogdan Tomoiagă, a propus demararea discuțiilor pentru ca APCIT să facă parte din Consiliul Consultativ al Turismului (C.C.T.), stuctură organizatorică cu rol consultativ la nivel național, cu caracter public-privat și fără personalitate juridică, din cadrul Ministerului Turismului.

Lăsaţi un răspuns