Duminică, 16 aprilie, ziua sfântă a Învierii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat a doua slujbă a Învierii Domnului în Catedrala Episcopală din Baia Mare, împreună cu soborul Catedralei Episcopale. „Această slujbă specială ne aminteşte de momentul în care Mântuitorul, după ce a Înviat din morţi a treia zi, arătându-se Femeilor Mironosiţe, dis de dimineaţă, care s-au dus la mormânt să ungă cu miresme trupul Domnului, le-a spus să meargă să vestească ucenicilor Săi că este viu şi că va merge mai înainte de ei în Galileea şi acolo Îl vor vedea.”
Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit credincioşilor despre Înviere şi Cruce, precum şi despre iubirea nemărginită cu care ne împresoară Fiul lui Dumnezeu.
„Crucea este nedespărţită de Învierea şi arătarea Domnului, pentru că în smerenia Crucii se arată Lumina şi puterea Învierii Domnului. Mântuitorul a vindecat toată boala şi toată neputinţa şi toate rănile oamenilor. Nu şi-a vindecat propriile răni, pentru că rănile Mântuitorului sunt semnul iubirii Sale nemărginite. Hristos n-a blestemat, n-a condamnat pe judecători şi pe cei ce L-au răstignit, nici pe cei din poporul ales, nici pe păgâni, ci i-a iertat pe toţi cu iubire.”
In timpul vecerniei a fost citită Sfânta Evanghelie în mai multe limbi. Preasfinţitul Părinte Episcop a explicat credincioşilor de ce la această slujbă se citeşte Sfânta Evanghelie în 12 limbi.
„Se citeşte Evanghelia în mai multe limbi, însemnând că mărturisirea Învierii lui Hristos şi predica Apostolilor s-a adresat tuturor de pe pământ. Cei ce au crezut că Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu şi a Înviat din morţi a treia zi şi este Mântuitorul lumii şi salvatorul omenirii şi s-au botezat în numele Lui se vor mântui, iar cei ce n-au crezut şi nu vor crede vor rămânea în afară de Împărăţia lui Dumnezeu şi de Lumina şi milostivirea Preasfintei Treimi. Să ne ajute Dumnezeu să devenim mărturisitori ai Învierii Fiului Său, să rămânem creştini mărturisitori, nu creştini de formă, ci creştini de fond, pentru că Ortodoxia şi credinţa este viaţă, nu-i teorie, nici filozofie”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Andrei F.