Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Solicitanți de azil depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au depistat patru cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

 

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Petea, județul Satu Mare, a observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, patru persoane care se deplasau pe jos, către frontiera cu Ungaria şi care nu își justificau prezența în zonă.

imigrantiImediat, a fost informată echipa operativă a Poliției de Frontieră care a intervenit împreună cu lucrători din cadrul IJJ Satu Mare și a reținut, la aproximativ 800 metri de linia de frontieră cu Ungaria, persoanele semnalate.

Acestea au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în cadrul primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre patru cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, solicitanți de azil pe teritoriul țării noastre.

Polițiștii de frontieră au mai stabilit că cei patru irakieni intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să se ia măsurile legale ce se impun.

 

 *Țigări, în valoare de peste 78.000 lei, confiscate la frontiera de nord

 

        

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări la frontiera de nord, 7.660 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

        

 În data 25 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, un echipaj mobil al poliției de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic pentru control, pe raza localității Vișeu de Jos, jud Maramureș, un autoturism marca Volkswagen, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud.

La controlul efectuat asupra mașinii, lucrătorii noștri au descoperit mai multe colete cu țigări, motiv pentru care, persoana în cauză, împreună cu autoturismul, a fost dusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 2.960 pachete de țigări de proveniență Duty Free, în valoare de 27.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și complicitate la contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Lăsaţi un răspuns