Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Zetea despre depozitul ecologic: Suntem în perioada de teste a echipamentelor instalate la Fărcașa

Miercuri, 17 mai 2017, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de consilierul județean Cornel Varga au participat la ședința ordinară a Consiliului local al comunei Fărcașa. Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul public al județului Maramureș a unei suprafețe de teren, în vederea realizării investiției ”Reabilitarea Drumului Nordului – Maramureș – Etapa I. Discuțiile s-au canalizat, însă, pe depozitul ecologic care se realizează în localitatea Sârbi, comuna Fărcașa, subiect care a întâmpinat opoziție din partea unor consilieri locali.

depozit ecologicȘeful administrației județene, Gabriel Zetea, a subliniat faptul că lucrările trebuie finalizate, deoarece, până în luna iulie 2017 se închid gropile de gunoi. ”Tehnologia a fost aprobată de Comisia Europeană, iar contractual trebuie îndeplinit așa cum a fost semnat. Consilierilor locali le revine datoria de a fi primii care informează corect cetățenii și nimeni nu și-a pus problema poluării și afectării cetățenilor până acum, în perioada în care au funcționat vechile gropi de gunoi. Mai mult, procedura de mediu pentru acest proiect a fost derulată”, a explicat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, în ședința Consiliului Local de la Fărcașa.

Primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran a precizat faptul că a fost încheiat un contract de dare în administrare a terenului în suprafață de 20 de hectare necesar construirii CMID, între comuna Fărcașa și Consiliul Județean Maramureș, contract în care au fost stabilite clar drepturile și obligațiile părților semnatare. În cadrul discuțiilor, consilierii locali din Fărcașa au subliniat faptul că își doresc ca implementarea acestui proiect să aducă niște beneficii pe termen lung locuitorilor zonei.

Președintele Consiliului Județean Maramureș a solicitat ca terenul care a fost dat în administrare să fie trecut din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul public al județului Maramureș, pe perioada realizării construcțiilor și, încă cinci ani, pe durata de monitorizare a proiectului, cu menținerea tuturor drepturilor și obligațiilor din contractul de administrare. Acestea se vor constitui într-un protocol, anexă la hotărârea de transmitere a dreptului de proprietate. Totodată, a cerut ca la ședința următoare a Consiliului local Fărcașa să fie promovat un proiect de hotărâre în acest sens, iar protocolul va constitui anexa și la Hotărârea Consiliului județean Maramureș de preluare a  terenului respectiv.

         ”Am participat la ședința Consiliului Local Fărcașa și le mulțumesc consilierilor locali, dar și primarului Ioan Stegeran și viceprimarului Florica Mureșan, pentru răbdarea pe care au avut-o în cele peste trei ore în care am purtat discuții despre finanțări, proiecte și seriozitate în administrația publică locală. Punctul central al discuției a fost implementarea la Sârbi a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Am explicat, pe larg, funcționarea sistemului și felul în care acesta va veni în sprijinul unui mediu mai curat pentru noi toți. Sper că am reușit să elimin măcar o parte din prejudecăților unor consilieri locali, iar de acum înainte să putem explica, împreună, avantajele sistemului. Am discutat, de asemenea, proiectele în derulare și mai ales noile investiții în infrastructura din Fărcașa și am asigurat comunitatea locală de întreg sprijinul meu”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Șeful administrației județene a efectuat și o vizită de lucru pe șantierul de la Fărcașa, Sârbi, unde se construiește în ritm alert depozitul ecologic din cadrul Sistemului Integrat al Deșeurilor.

 ”Am avansat mult cu lucrările pe acest șantier și cu acest proiect în care mulți își pierduseră încrederea anul trecut. După multă muncă suntem azi mai optimiști. Am reușit semnarea noului contract de finanțare europeană în valoare de peste 30 de milioane de euro. Suntem aproape de finalizarea contractelor pentru închiderea gropilor istorice de gunoi din județ și mai ales suntem în perioada de teste a echipamentelor instalate la Fărcașa. Vom rezolva, în cel mai scurt timp și problema stabilității terenului și am convingerea că vom finaliza cu succes acest proiect atât de important pentru Maramureș”, a precizat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns