În perioada 2-5 iunie, în Baia Mare (județul Maramureș), s-au desfășurat Jocurile Naționale Special Olympics 2017, cel mai mare eveniment sportiv din țară dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale. Competiția a fost organizată de Fundația Special Olympics România, în parteneriat cu Fundația Hope and Homes for Children România și Consiliul Județean Maramureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Baia-Mare. Jocurile Naționale Special Olympics s-au încheiat, luni, 5 iunie, după competițiile finale de înot. În total, 310 sportivi din 29 de județe au primit 600 de medalii după ce au participat la competiții de atletism, bocce, înot și baschet.
Jocurile Naționale Special Olympics au însemnat, în cifre: 50 de delegații din toată țara participante, 155 de însoțitori și antrenori, 21 de medici și 115 de voluntari la evaluările de sănătate, 12 psihologi, 15 kinetoterapeuți, 60 de arbitri pentru toate cele patru sporturi, 65 de voluntari de la licee și asociații de tineret din Baia Mare, 30 de voluntari și angajați ai Hope and Homes for Children România și 35 de angajați ai Fundației Motivation România și Special Olympics România.
Competițiile s-au desfășurat la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Stadionul „Viorel Mateianu” și în Bazinul de înot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. În zilele de concurs s-au organizat 110 de festivității de premiere. Din 310 sportivi, toți s-au înscris la probele de atletism, 130 și la bocce, 110 și la baschet și 55 și în competițiile de înot.
Zilele de 2 și 3 iunie au fost dedicate evaluărilor medicale gratuite pentru sportivii cu dizabilități intelectuale, oferite de medici specialiști voluntari cu sprijinul voluntarilor de la Liceul Sanitar din Baia Mare, Liceul Sanitar „Carol Davila”, Liceul Sanitar „Henri Coandă”, Liceul Sanitar „Vasile Goldiș”, Interact Baia Mare, Rotaract Baia Mare, Team for Youth, YMCA Baia Mare, Asociația Autism Baia Mare, Colegiul Național Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Colegiul National „Gheorghe Sincai”, Liceul de Arte Baia Mare, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”. În cele două zile s-au desfășurat evaluări medicale la șapte discipline ale proiectului „Sportivi Sănătoși”: ORL (Healthy Hearing), stomatologie (Special Smiles), oftalmologie (Opening Eyes), sănătatea picioarelor (Fit Feet), mobilitate și flexibilitate (FUN Fitness), nutriție și sănătate generală (Health Promotion) și sănătatea minții (Strong Minds).
În 3 iunie, Sala Sporturilor din Baia Mare a găzduit Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Naționale Special Olympics 2017. Evenimentul a precedat competițiile sportive. La festivitate au participat peste 650 de persoane: copii și tineri sportivi Special Olympics, antrenori, membri ai familiilor și voluntari din Baia Mare. Debutul competiției a fost marcat printr-un spectacol oferit cu sprijinul școlilor și artiștilor locali. Înainte de ceremonie, reprezentanți ai forțelor de ordine locale, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Direcția Poliției Locale, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş au străbătut orașul, de la Palatul Administrativ către Sala Sporturilor „Lascăr Pană” în Cursa Flăcării Speranței, care marchează debutul competițiilor sportive Special Olympics. Flacăra Speranței a fost, de asemenea, purtată de sportivi de performanță din Baia Mare, care au alergat alături de sportivii înscriși în concurs: Mihai Mădăian, campion mondial la taekwondo, Paul Rusu, multiplu campion la rugby de la CSM Știința Baia Mare și Robert Țuțea, voleibalist la CSM Știința Explorări Baia Mare.
Jocurile Naționale Special Olympics România au fost organizate cu sprijinul: Hervis Sports and Fashion România – Partener Tehnic, Update Advertising, Himalaya, Aqua Carpatica, 7 card, Herbalife, FAN Courier, Alpin57 Lux, RoStar, Golisano, Lions, Essilor, Safilo, Nivea, Miraflex, Colgate, Optimed, Otomed, Audiolux, Fundația Motivation România, Motivation SRL, Adrenallina Media, Baia Mare City App, Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare și S.C. Vital S.A. Baia Mare. Parteneri ai Jocurilor Naționale sunt Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București și Club Sportiv Special Olympics România.
S.M.