Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

24 iulie – „Ziua Poliției de Frontieră Române”

În data de 24 iulie 2017, Poliția de Frontieră Română aniversează 153 ani de existență instituțională.

ziua politiei de frontieraLa nivelul ITPF Sighetu Marmației, momentul a fost marcat prin avansarea înainte de termen, pentru merite deosebite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a 10 polițiști de frontieră și prin desfășurarea mai multor competiții sportive.

 

Ziua de 24 iulie este un simbol în viața polițiștilor de frontieră. Este momentul în care cele doua regimente ale Moldovei și Ţării Româneşti, cu atribuții la frontiere, s-au unificat. Ca în fiecare an, la data de 24 iulie, instituția noastră îşi aniversează ziua instituțională, recunoscându-și şi cinstindu-și astfel înaintașii, pentru eroismul şi devotamentul lor faţă de țară și poporul român.

        

Această zi de sărbătoare, reprezintă un prilej pentru a fi recompensate acțiunile desfășurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuțiilor specifice la frontiera României.

Cu această ocazie, 10 polițiști de frontieră au fost avansați în gradul profesional următor înainte de termen pentru rezultate excepționale obținute în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Având în vedere faptul că această zi este de o importanță deosebită, în data de 18 iulie a.c., la nivelul inspectoratului teritorial au fost organizate mai multe competiții sportive printre care Cupa 24 Iulie la Tir individual și pe echipe, concurs la care au participat 25 de polițiști de frontieră din cadrul structurilor subordonate.

*****

Mesajul prefectului Sebastian Mihai Lupuț cu ocazia

Zilei Poliției de Frontieră Române

În fiecare an, pe 24 iulie, ne gândim la colegii noștri de la Poliția de Frontieră, la greutățile pe care le întâmpină zi și noapte în eforturile lor de a păzi granițele țării. Munca lor necesită o vigilență permanentă și o capacitate de a interveni rapid.

Ziua Poliţiei de Frontieră Române a fost stabilită pentru data de 24 iulie prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104 din 27 iunie 2001, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră. Ziua aleasă semnifică unificarea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 893. Protectorul spiritual al Poliției de Forntieră este Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

În această zi de sărbătoare, le urez colegilor polițiști de frontieră succes în activitate, sănătate și La mulți ani!

Prefectul județului Maramureș,

Sebastian Mihai Lupuț

Lăsaţi un răspuns