In sala de ședințe ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, in 11 iulie, a avut loc o nouă ședință a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere (ADIGIDM) din județul Maramureș, întâlnire care a fost condusă de președintele Gabriel Zetea și la care au participat mare parte dintre primarii județului. Convocatorul a avut șapte puncte pe ordinea de zi, toate votate în unanimitate de participanții la ședință.
Primul proiect a vizat aprobarea modificării Regulamentului serviciului de salubrizare pentru județul Maramureș, unde s-a stipulat faptul că vor exista șapte centre de colectare deșeuri voluminoase în Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Baia Mare, Seini, Borșa, Șomcuta Mare și Vișeu de Sus. Totodată, s-a făcut precizarea că deșeurile menajere se vor colecta de la persoanele fizice de trei ori pe săptămână în timpul verii și de două ori pe săptămână în sezonul de iarnă, în mediul urban, în timp ce colectarea în mediul urban se va realiza o dată pe săptămână. Proiectul de hotărâre nr. 2 a făcut referire la acceptarea restrângerii ariei de delegare a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale din zona de colectare 4 Târgu Lăpuș. Următoarele patru proiecte votate de toți cei prezenți au vizat adoptarea documentației de atribuire a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale din zona de colectare 1 Sârbi, zona de colectare 2 Sighetu Marmației, zona de colectare 3 Moisei, zona de colectare 4 Târgu Lăpuș.
Gabriel Zetea, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere (ADIGIDM) din județul Maramureș a subliniat faptul că, în ultimul an de zile, relația între UAT-uri și instituția Consiliului Județean a fost îmbunătățită și pe segmentul gestionării integrate a deșeurilor menajere, iar instituția pe care o conduce își dorește ca doleanțele primarilor să fie îndeplinite și respectate. ”Am cerut personal ca fiecare cerință a primarilor să fie introdusă în programul de atribuire, deoarece UAT-urile sunt direct răspunzătoare de modul în care se va derula proiectul în viitor. Am toată deschiderea ca fiecare edil să fie mulțumit și fiecare solicitare să fie luată în calcul și cuprinsă în proiectul final”, a subliniat președintele ADIGIDM Maramureș, Gabriel Zetea.
La finalul ședinței, șeful administrației județene a prezentat o informare sosită de la Ministerul Apelor și Pădurilor, care arată că a fost prelungit termenul de depunere pentru primul apel de subproiecte aferent Programului Competitiv de Finanțare ”Investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți”, până la data de 31 iulie 2017, ora 17.00. Totodată, notele conceptuale deja depuse pot fi completate, dacă este cazul și dacă aplicanții consideră necesar, până la expirarea termenului de depunere.
”Zilele următoare urmează să primiți informări cu privire la proiectele care au fost aprobate pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 în Maramureș. Vă reamintesc că ordinul de ministru care se va emite către UAT-uri nu înseamnă că se și alocă banii, ci că va trebui să prezentanți studiul de fezabilitate pentru proiectul solicitat și hotărârea de Consiliu Local. Cei care nu aveți încă un SF sau un HCL în acest sens, am rugămintea să rezolvați problema cu maximă celeritate odată ce veți intra în posesia listei cu proiectele aprobate în județul nostru. Trebuie să dovedim, la fel ca și până acum, că maramureșenii sunt oameni serioși, care știu să absoarbă fonduri și să implementeze proiecte care duc la creșterea calității vieții”, a subliniat președintele ADIGIDM, Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș .
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș