Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Reabilitare la Palatul Administrativ

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de miercuri, 4 octombrie, proiectul  și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare Palat Administrativ”, finanțat prin POR 2014 – 2020 precum și a cheltuielilor aferente. Valoarea totală a proiectului este de aproape 48 de milioane de lei, din care contribuția Județului Maramureș ar fi de aproximativ 10 milioane de lei. Din finanțarea pe care ar trebui să o suporte Consiliul Județean (CJ) Maramureș, 774.300,22 lei reprezintă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, iar 9.184.789,76 lei sunt cheltuielile neeligibile ale proiectului, inclusiv T.V.A. aferent.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că proiectul tehnic a fost transmis de proiectant doar în cursul zilei de marți, 3 octombrie, iar aparatul propriu al CJ Maramureș a muncit foarte mult pentru ca proiectul să intre la aprobare în ședința de miercuri dimineața.

”Vreau să mulțumesc aparatului propriu care începând de ieri, de când a primit această documentație din partea proiectantului a muncit toata seara, toată noaptea, inclusiv azi-dimineață pentru a verifica acești indicatori tehnico-economici pentru a avea aceste două proiecte, astăzi, pe ordinea de zi. Este un obiectiv important al județului, un simbol al administrației județene, unde atât Prefectura, cât și Consiliul Județean Maramureș își desfășoară activitatea. Vorbim despre o clădire care nu a fost practic reabilitată niciodată cu adevărat și care are nevoie de aceste intervenții deoarece este un centru al administrației județene care trebuie îmbunătățit, păstrând însă caracteristicile actuale ale clădirii. În 18 mai 2016 a fost aprobată, prin hotărâre de Consiliu Județean, Strategia de dezvoltare durabilă a județului Maramureș pentru perioada 2014 – 2020. În acest document a fost cuprins portofoliul de proiecte prioritare ale Consiliului Județean Maramureș, aici fiind inclusă și reabilitarea Palatului Administrativ”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Consiliul Județean Maramureș pregătește depunerea cererii de finanțare și a documentelor însoțitoare pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile prin POR 2014 – 2020. Conform condițiilor specifice din Ghidul solicitantului de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte a fost necesară și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții. Clădirea se află în administrarea județului Maramureș, în cadrul căreia își desfășoară activitatea atât aparatul de specialitate al consiliului județean, cât și personalul altor instituții. Cele două proiecte au fost votate în unanimitate de consilierii județeni prezenți la ședință.

 

Lăsaţi un răspuns