Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Peste 10.000 de litri de apă sfințită la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”

Sâmbătă, 6 ianuarie 2018, sărbătoarea împărătească Botezul Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi.

sfintire apaDin sobor au făcut parte  arhim. dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Viorel Bud, pr. Vasile Botiş, pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, pr. Claudiu Ciaşcai, pr. Florin Bălan, slujitori ai Catedralei.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.

O mulţime impresionantă de credincioşi a umplut spaţiul din interiorul Catedralei, iar cei ce nu au mai avut loc înăuntru au ascultat de afară Sfânta Liturghie, de pe aleile şi din curtea Catedralei. La marea sărbătoare a Botezului Domnului au venit credincioşi de pe întreg cuprinsul Eparhiei.

Sfinţirea Aghiasmei Mari

După săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat, pe esplanada Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, sfinţirea Aghiasmei Mari, în fruntea soborului de preoţi slujitori la această mare sărbătoare. A devenit deja o tradiţie ca în ziua de Bobotează toţi credincioşii să se aşeze în faţa esplanadei Catedralei, de unde să urmărească slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari, care se oficiază. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, când Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu soborul de preoţi, corul şi cântăreţii de la strană au creat un moment deosebit, unic într-un an, când se oficiază Sfinţirea Aghiasmei Mari, după care credincioşii au primit în recipiente inscripţionate Aghiasma Mare, pentru a O păstra întreg anul pentru trebuinţele lor. Peste 10.000 litri de apă de izvor au fost aduşi şi sfinţiţi spre folosul credincioşilor.

În Baia Mare, principalul râu fiind poluat cu ape de la fostele mine de minereuri nemetalifere, nu se poate face sfinţirea apelor râului, ca în altă parte. De aceea, se aduce apă de izvor cu cisternele, pregătite special pentru acest lucru, şi se pune în butoaie mari, unde este sfinţită în ziua praznicului Botezul Domnului.

Cuvânt de învăţătură

Un frumos şi cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin despre Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în râul Iordan, despre semnificaţia şi importanţa Botezului Mântuitorului pentru Biserica Ortodoxă şi despre cele mai importante lucruri pe care credincioşii trebuie să le reţină despre această sărbătoare împărătească.

„Iată cât de minunat este praznicul Botezului şi de ce este atât de mult iubit de credincioşi, pentru că Aghisma Mare de la Bobotează este una dintre puterile pe care le primesc credincioşii la această sărbătoare”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „Aghiasma Mare se păstrează într-un loc curat. Ea ţine ani de zile. Nu se strică. Au încercat unii să explice că din cauza busuiocului, că a vasului care este din argint, că crucea-i din argint şi datorită argintului nu se strică. Nu, nu. Poţi să pui apă în orice vas de argint şi să pui busuioc şi să vezi cum se alterează. Dacă nu-i sfinţită cum trebuie şi nu se rostesc rugăciuni şi nu este invocat Duhul Lui Dumnezeu s-o purifice şi s-o sfinţească, nu stă apa”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

Rezidirea prin botez este una din tainele Bisericii Ortodoxe:

„Prin întruparea şi Botezul Mântuitorului, atât omul a fost restaurat, şi rezidit, şi recreat, cât şi creaţia întreagă şi natura”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „De aceea se sfinţesc apele la Bobotează. Prin sărbătoarea în sine, prin teologia sărbătorii, că noi nu comemorăm, noi retrăim momentele acelea în care Mântuitorul S-a Botezat, şi apoi, pentru că natura este, totuşi, tulburată din cauza omului, care este lesne alunecător, chiar dacă a fost restaurat, dar vrăjmaşul diavol încă nu a încetat să lucreze, se face sfinţirea Apei Mari sau Aghiasma Mare. Se sfinţeşte Aghiasma Mare la fiecare biserică, una dintre cele mai importante ierurgii de peste an, şi se merge uneori la râuri, sau la fluvii, sau la mare. Se sfinţesc apele cu această ocazie şi li se redă liniştea. Se invocă Duhul lui Dumnezeu, Care a venit la Iordan să se pogoare peste ape şi să le purifice, să le elibereze de lucrările ostile. Şi natura. Pe urmă se stropesc grădina, casele oamenilor se sfinţesc, preoţii merg cu icoana, ca să vestească Botezul, la noi se merge cu Sfânta Cruce în casele oamenilor. Intră preoţii în casele oamenilor şi le stropesc cu Aghisma şi se curăţesc toate şi se sfinţesc, se binecuvintează şi se liniştesc. Biserica are aceste rânduieli sfinte şi le respectă, pentru că are putere Biserica, prin slujitorii ei. Putere de la Hristos să liniştească natura, s-o binecuvinteze şi s-o sfinţească. Numai Biserica noastră mai are astfel de rânduieli”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

A.F.

Lăsaţi un răspuns