Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Vremea în Maramureș. Vizibilitate redusă pe DN18, Dealul Hera

Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul a fost temporar noros în cursul zilei, când pe arii extinse au căzut predominant precipitații sub formă de ninsoare, apoi a devenit variabil. Cantitatea maximă de precipitații a fost de 3 l/mp la Săcel. Vântul a suflat slab, la moderat, dar a prezentat intensificări în zona înaltă de munte, de până la 36 km/h. Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 3 grade Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag  și Sighetu Marmației) și 4 grade Celsius  Baia Mare). Cel mai rece a fost în Borșa, la Petrova, Ocna Șugatag, în Pasul Prislop și în Pasul Gutâi – 7 grade Celsius. Izolat s-a semnalat ceață.

drum cu zapadaLa această oră, sunt -8 grade Celsius la Ocna Șugatag, -7 grade Celsius la Petrova și Borșa, -6 grade Celsius la Târgu Lăpuș, -5 grade Celsius la Sighetu Marmației, -4 grade Celsius în Baia Mare. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Pe sectoarele de drumuri naționale se circulă în condiții de iarnă. Carosabilul este curat, dar umed pe majoritatea sectoarelor de drumuri naționale Strat de zăpadă frământată, cu grosimea de până la 1 cm este depus pe DN 18, în Pasul Prislop (între km 160 și km 180).

Vizibilitatea este redusă în trafic de ceață, sub 200 de metri, pe DN 18, Dealul Hera. S-a intervenit cu 18 utilaje cu lamă și s-au împrăștiat 83,5 tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului. Stratul de zăpadă măsura 72 cm la Vf. Iezer, 26 cm la Cavnic, 23 cm la Băiuț, 17 cm la Luhei, 16 cm la Săcel,  13 cm în Baia Borșa și Poiana Borșa, 13 cm la Săcel, 11 cm la Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș, 10 cm la  Mara, 8 cm la Moisei, 7 cm la Ruscova, Șieu și Groșii Țibleșului, 4 cm la Firiza.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ în scădere ușoară. Nu au fost semnalate probleme pe cursurile de apă din județ. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță. Gheața este prezentă la malul râurilor Vișeu, Cisla, Vaser, Ruscova, Botiza, Mara și Cosău.

Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea. Vântul va sufla în general slab, la moderat, dar va prezenta intensificări izolate. Noaptea cerul va fi mai mult senin.

Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 4 grade Celsius și 6 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -7 grade Celsius și -5 grade Celsius.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212.138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213.144.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns