În perioada, 13-15 aprilie, la Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie” Dragomirești, are loc simpozionul „Veghetori la obârșii”. Tema acestui eveniment este „Contribuții maramureșene la înfăptuirea Marii Uniri.
După cum a informat Vasile Țiplea, primarul orașului Dragomirești, participanții vor prezenta un subiect în acord cu tema simpozionului. Materialul va fi pus la dispoziția Centrului de Cercetări al Academiei Române pe format de hârtie și pe format electronic. Autorul exprimându-și astfel acordul în vederea publicării acestuia. Prezentarea în cadrul simpozionului trebuie să se încadreze în aproximativ 15 minute. La acest eveniment sunt invitați academicienii Alexandru Surdu, Emil Burzo, Ioan Aurel Pop, prof.univ.dr. Petre Dunca de la Universitatea de Nord Baia Mare, prof.univ.dr. Nicolae Hodor de la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Nicolae Iuga de la Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, prof.univ.dr. Ioan Bocșa de la Universitatea de muzică „Gheorghe Dima”, conf.univ.dr. Delia Suiogan de la Universitatea de Nord Baia Mare, pr.dr . Vasile Augustin, vicar-administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, pr.dr. Marius Covalcic, prof. Elisabeta Dobozi Faiciuc, prof. Simion Iuga, Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești, prof.dr. Ilie Gherheș, arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, arhimandrit dr. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia, ieromonah Gherasim Găvrilă Mariș de la Muntele Athos, protosinghel Sofronie Perța, starețul Mănăstirii „Sf. Proroc Ilie” Dragomirești, pr. Vancea Gavriș, pr.prof. Dănuț Iuga, directorul Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, senator Liviu Marian Pop, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, conf.univ. dr. Ion Bizău de la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, prof. Simion Iuga, Răzvan Bucuroiu de la TVR și Gheorghe Danci.
Se inaugurează Centrul de cercetări Teologico-Filosofice al Academiei Române
Programul începe vineri, 13 aprilie, de la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie”. La ora 12.30 se servește masa de prânz, după care la ora 15.30 are loc inaugurarea „Centrului de cercetări Teologico-Filosofice al Academiei Române”. După serviciul religios, începe discurs inaugural al academicianului Alexandru Surdu, directorul centrului, urmat de alte alocuțiuni ale celor prezenți. La ora 18.00 se servește cina.
Lucrările se reiau sâmbătă, la ora 9.00, cu Sesiune de comunicări științifice – secția Istorie. După pauza de 30 de minute, de la ora 11.00, va continua Sesiune de comunicări științifice – secția Teologie-Filosofie. La ora 13.00 este masa de prânz, iar la ora 15.30 va începe Sesiune de comunicări științifice – secția Etnografie. La ora 17.00 va avea loc program folcloric susținut de fii satului: Ancuța Șimon, Mihai Deac, Ileana Mariș, Maria Chindriș, Anuța Zubașcu, Maria și Gabi Arba, Nițuca Iusco, Ansamblul de copii „Nicoară Timiș”, Daniel Pop. După cina de la ora 18.30, urmează recitalul lui Vlăduța Lupău și Rapsozii Maramureșului.
Festival folcloric și parada portului popular
Dumincă, la ora 10,00, credincioșii participă la Sfânta Liturghie de la Biserca „Adormirea Maicii Domnului ” oficiată de un sobor de preoți din Dragomirești, printre care sunt starețul Sofronie Perța, ieromonah Gherasim Gavrilă Mariș, pr. Gheorghe Antal, pr. Dănuț Iuga, pr. Ciprian Antal, pr. Dacian Antal, pr. Gheorghe Mihali, pr. Gavriș Vancea, pr. Ioan Macovei, pr. Ioan Iusco, pr. Ioan Zubașcu, pr.Ștefan Ardelean, pr. Adrian Tămaș, pr. Ioan Doroftei, pr. Doru Pop, pr. Gheorghe Moldovan, ieromonah Găvrilă Ardelean. După masa de prânz, la ora 13,00 începe parada portului popular, pe traseul Muzeul Țărancii – Școala „Liviu Rebreanu”. La ora 13,30 are loc deschiderea Festivalului „Câte flori pe Iza-n Sus”, aflat la a XXI – a ediție, ocazie cu care oficialitățile prezente vor face scurte alocuțiuni. Apoi începe evoluția formațiilor înscrise în cadrul concursului de datini si obiceiuri. La ora 16,45 dă recital Marinel Petreuș, Ioan Sas, Gheorghe Pârja. La ora 17,15 vor fi decernate premiile trofeului „Nicoară Timiș”, după care vor evolua: Ansamblul Național Transilvania, Ansamblul Folcloric „Icoane”, condus de prof. univ. dr. Ioan Bocșa și orchestra dirijată de maestrul Ovidiu Barteș. Manifestările se vor încheia la ora 20,30, cu focul de artificii.
Vasile Gherman