Clubul Sportiv Orășănesc „Minerul” Baia Sprie a demarat formalitățile pentru a înscrie echipa de fotbal seniori în Liga a V-a, a Campiuonatului Județean. Cu această ocazie, au avut loc întâlniri între conducere și jucători, stabilindu-se acțiunile care trebuie urmate pentru a se îndeplini obiectivul ca orașul Baia Sprie să aibă, în sfârșit, o echipă de fotbal.
Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie, împreună cu conducerea tehnică a echipei, lansează invitația către tinerii din Baia Sprie și localitățile aparținătoare, care doresc să joace fotbal pentru această grupare, să vină joi, 9 august, la preselecția care va avea loc la Sala de Sport de pe strada Ignișului din Baia Sprie, cu începere de la ora 18.00.
Tot în cadrul clubului funcționează secția de fotbal copii, care sunt împărțiți pe grupe de vârstă și se pregătesc pe stadionul din localitate. Aceștia vor avea ca rampă de lansare echipa de seniori care țintește și ea mai sus în ligile superioare. „Mulțumesc, primarului Alin Sebastian Bîrda pentru această initiativă, grupului de voluntari și consilierilor locali care i-au fost alături. Sperăm ca oamenii iubitori de sport din această comunitate să ni se alăture pentru a reliza o activitate frumoasă”, spune Vasile Dan, președintele Clubului Sportiv Orășănesc „Minerul” Baia Sprie
Vasile Gherman
Dar de la ce varsta incepe, si pana la ce varsta ?