Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Hram istoric la biserica ortodoxă din Rohia

Duminică, 9 septembrie, va fi mare sărbătoare în satul Rohia. În premieră, va fi sărbătorit hramul Bisericii Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului”  din „gura uliței”, preot paroh Ioan Pop și primepitrop ing. Gheorghe Martin.

bis rohia0Viața religioasă pe aceste meleaguri este legată de Mănăstirea „Sf. Ana” unde sunt marcate cu mare interes toate marile praznice de peste an. De aceea, la biserica din sat nu a fost marcat niciodată hramul în mod special.

Recent, în fața sfântului lăcaș de cult, a fost ridicat bustul ctitorului părinte Nicolae Gherman, care a fost sfintit de episcopii dr. Iustin și dr. Timotei Sătmăreanul în fața unui înalt sobor de preoți, credincioși, oficialități de la centru, județene și locale.  Cele două lăcașuri de cult au același ctitor, pe părintele paroh Nicolae Gherman, născut în sat la 1 octombrie 1877, delegate la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Biserica din „gura uliței” a fost construită în anul 1907, din piatră și cărămidă. O mare realizare pe acea vreme dacă ținem cont că este la fel de frumoasă și azi.

Preotul și Consiliul Parochial invită credincioșii din sat și pe fiii satului răspândiți prin alte părți să ia parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Arhiereu Vicar Timotei Sătmăreanul.

Evenimetul religios începe la ora 9.30.

Vasile Gherman

Lăsaţi un răspuns