Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Meşteşuguri şi obiceiuri vechi la școala din Oarţa de Sus

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş derulează în perioada august-octombrie proiectul cultural intitulat „Comori din Ţara Codrului”.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi în parteneriat cu Primăria Oarţa de Jos, Şcoală Gimnazială Oarţa de Sus, Fundaţia social-culturală pentru democraţie i.u.g.a., Asociaţia Omnis Barbaria, Asociaţia HistArch.

În cadrul seriei de programe interactive şi educative cuprinse în proiect, au fost organizate primele ateliere de lucru şi creaţie cu copiii Şcolii Gimnaziale Oarţa de Sus. În zilele de 18 şi 20 septembrie s-au desfăşurat ateliere de țesut şi cusut în vremuri de demult, respectiv „Motivul tradiţional al pomului de Crăciun”.

atelier creatie copiiCopiii prezenţi au asistat la demonstraţii de ţesut la războiul vertical realizate de membrii asociaţiilor partenere, precum şi la prezentarea unor motive decorative ce se regăseau pe portul tradiţional din zona Maramureşului, prezentare susţinută Georgeta Iuga. La final, elevii au putut să realizeze chiar ei ţesături, fiind iniţiaţi astfel în tainele acestui meşteşug.

Atelierul de lucru şi creaţie Motivul tradiţional al pomului de Crăciun a cuprins prezentarea „pomului” Crăciunului, principalul element care dădea strălucire împodobirii ritualice în casele din Ţara Codrului, dar şi realizarea de către elevii şcolii din Oarţa de Sus a unui astfel de pom de Crăciun cu sprijinul Mariei Andreicuţ care se numără printre puţinele femei din sat care mai cunosc metodele de confecţionare a tradiţionalului pom de Crăciun din Ţara Codrului.

Cele două ateliere de lucru şi creaţie desfăşurate în cadrul proiectului cultural Comori din Ţara Codrului au fost realizate cu sprijinului cadrelor didactice, a directorului Lavinia Gherman  de la Şcoala Gimnazială Oarţa de Sus.

Lăsaţi un răspuns