Zilele trecute, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în dosarul în care medicul maramureșean Marian M. – expert al asigurărilor sociale în cadrul Comisiei de expertiză medicală a Casei Judeţene de Pensii Maramureş- a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (70 de acte materiale). În același dosar a fost trimisă în judecată și M.F., secretar dactilograf și asistent medical la Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Sighetu Marmaţiei.
Sentința a fost dată în 6 septembrie, iar medicul primar Marian M. a fost condamnat la o pedeapsă de de 3 ani de închisoare, iar pe secretara acestuia la pedeapsa de 2 ani şi jumătate, ambele cu suspendare.
Potrivit procurorilor, cei doi au primit, anul trecut, atenţii de la mai multe persoane, în bani şi produse alimentare, pentru a obţine programarea rapidă şi pentru a le da rezoluţii favorabile în procedură de urgenţă.
Conform sentinței, cei doi au fost obligați să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunității.