Vin colindătorii la Șomcuta Mare. Casa de Cultură „Aurel Buteanu” din Șomcuta Mare va găzdui un concert de colinde susținut de Paula Seling și Ducu Bertzi. Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” și Primăria Șomcuta Mare.
Concertul de colinde va fi susținut duminică, 23 decembrie, începând cu ora 19.00. Alături de cei doi artiști maramureșeni, pe scena Casei de Cultură va colinda și Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii.
„E vremea colindelor. Întreaga suflare binevesteşte sau primeşte în pragul casei colindătorii care vestesc Nașterea Domnului. Prin datină, Naşterea Domnului este o sărbătoare în care toată lumea face daruri. A devenit o tradiție ca în preajma Crăciunului să organizăm, la Șomcuta Mare, concert de colinde cu artiști recunoscuți la nivel național și internațional. Invităm toți șomcutenii și cetățenii din localitățile aparținătoare la acest eveniment oferit în dar de administrația locală și județeană”, a declarat Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare.
Intrarea este gratuită.
Foto: Facebook