În această dimineață, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorist (DIICOT) – Serviciul teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești efectuează un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș și Maramureș. Aceștia au descins la locuințele a nouă suspecți (majoritatea din Câmpulung, jud. Argeș), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism, simultan fiind efectuate două percheziții domiciliare de către autoritățile judiciare din Cantonul Vaud, Elveția.
DIICOT arată că, în cauză există suspiciunea rezonabila că, în perioada octombrie 2016 – octombrie 2017, suspecții au racolat prin inducere în eroare, folosind metoda loverboy, zece tinere cu o situație materială precară, pe care le-au transportat în orașul Lausanne, Elveția, unde le-au constrâns să se prostitueze stradal chiar și în condiții de ger extrem ori atunci când aveau probleme de sănătate, supraveghindu-le activitatea de racolare a clienților. Majoritatea suspecților deveneau agresivi atunci când erau nemulțumiți de sumele de bani câștigate de către persoanele vătămate, pe care și le însușeau în cvasitotalitate, ori atunci când considerau că acestea petrec prea mult timp cu un client.
Printre persoanele exploatate se află și o tânără care a fost cumpărată de trei dintre suspecți de la un suspect, care o recrutase prin metoda loverboy.
La data de 30.11.2016, una dintre tinerele exploatate a fost ucisă de către un client, prin aplicarea a 26 de lovituri de cuțit, cadavrul acesteia fiind transportat și abandonat într-o pădure din apropierea orașului francez Becanson, situat la granița cu Elveția.
În urma cercetărilor efectuate în cauza, a rezultat că, din activitatea infracțională, membrii grupului au obținut peste 2 milioane de euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 23 de persoane.
Pentru probarea activității infracționale au fost organizate întâlniri de coordonare la sediul Eurojust, Haga, precum și în Elveția și în România, împreună cu autoritățile judiciare din Elveția, în urma cărora a fost încheiat un Acord de Echipă Comună de Anchetă.