Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Episcopul Iustin – aniversat împreună cu Mitropolitul Andrei

Ziua de 1 iunie este una importantă pentru PS dr. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului: părintele Episcop își serbează onomastica și cei 25 de ani de arhierie. La evenimentul de la Catedrala Episcopală „Sf. Treime” din Baia Mare, alături de Părintele Episcop Iustin s-a aflat Mitropolitul Andrei, al Mitropoliei Clujului Maramureșului și Sălajului. La eveniment a fost prezent un înalt sobor de preoți, monahi și călugărițe din cadrul Episcopiei Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

ps iustinDupă Sfânta Liturghie Arhierească s-a inaugurat Centrul Social „Sf. Iustin Martirul”. Cu această ocazie, Mitropolitului Andrei i s-a va decernat Titlul de „Cetățean de Onoare” a județului Maramureș.

Sf. Iustin Martirul a trăit între anii 100-160. Născut din părinți păgâni, probabil de origine latină, el s-a convertit la creștinism înainte de anul 132 și a fost martirizat la Roma.

A scris două apologii, în fapt scrisori de pledoarie, prima fiind adresată împăratului Antoninus Pius și fiilor săi (Marc Aureliu și Lucius Verus) iar a doua dedicată lui Marc Aureliu, în care solicita toleranță față de creștini, într-o perioadă în care aceștia din urmă, refuzând ritualul religios roman, erau acuzați de lipsă de fidelitate față de Imperiu. A fost crescut în cultura și tradiția păgână, primind o formație spirituală aleasă. După o odisee pe la mai mulți filosofi, Sf. Iustin, este îndemnat de un bătrân să citească Profeți, ceea ce îi aduce și convertirea la creștinism. Creștinismul este pentru Iustin, „singura filosofie sigură și folositoare”. Iustin merge la Roma, unde dezvoltă o intensă activitate, apologetică, literară și misionară. De aici el trimite împăraților, senatului și poporului roman prima sa Apologie, în favoarea oamenilor de toate neamurile, care sunt pe nedrept urâți și persecutați și tot aici trimite și a doua Apologie.

Tot la Roma se pare că sunt scrise foarte probabil, și celelalte lucrări ale sale, în frunte cu „Dialogul cu iudeul Trifon”. La Roma intră în conflict cu filosoful cinic Crescens imoral, ignorant și fanfaron. Iustin l-a zdrobit pe acest ignorant, care, îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate fără să-i cunoască. Înfrânt, Crescens îl denunță pe Iustin, care este condamnat la moarte și executat în anul 165, cu încă alți șase creștini sub prefectul Iunius Rusticus. Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică îl prăznuiesc la 1 iunie.

Vasile Gherman

Lăsaţi un răspuns