Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Platformă temporară de stocare a deșeurilor, lângă Baia Mare

Forul decizional al Consiliului Județean Maramureș a aprobat în sedința ordinară a lunii ianuarie 2020, punerea la dispoziția operatorului delegat al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor – S.C. DRUSAL S.A. a unui teren, în vederea amenajării unei platforme pentru stocarea temporară a deșeurilor menajere, înainte de valorificare sau tratare.

deseuriTerenul în cauză se află în domeniul public al județului Maramureș, fiind situat pe raza comunei Recea și face parte din terenul achiziționat de județul Maramureș în vederea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor”.

Soluția stocării temporare este una de urgență, fiind necesară în urma evenimentelor intervenite pe amplasamentul CMID Sârbi, dar și a depășirii capacității de depozitare pe actuala platformă de stocare temporară de la Satu Nou de Jos. O soluție de depozitare în afara județului nu a fost identificată, și nu ar fi fezabilă deoarece ar genera creșterea costurilor peste limita de suportabilitate.

Stocarea temporară va înceta la finalizarea lucrărilor și operaționalizarea activității de tratare mecano-biologică și depozitare a deșeurilor pe platforma CMID Sârbi.

B.P.

 

Lăsaţi un răspuns