Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Zetea: Să nu intrăm în panică

Apel la calm lansat de Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş. „Recomand maramureșenilor respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Am propus să facem periodic comunicări oficiale și să anunțăm faptul că lucrurile pot fi ținute sub control. Cel mai important, pe lângă a respecta regulile elementare transmise pentru prevenirea COVID-19, este să încercăm să nu ne panicăm și să nu îi panicăm pe cei din jur”, a declarat Zetea.

zeteaComitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș s-a întrunit în ședință miercuri, 11 martie 2020, stabilind o serie de măsuri care trebuie să intre imediat în vigoare și care se impun a fi respectate de către toți cei vizați.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte al CJSU, a arătat că, pe lângă decizia Ministerului Educației, de a fi suspendate cursurile în învățământul preșcolar, școlar și liceal, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au decis să fie suspendate, până în 22 martie, toate activitățile de tip after-school în județul Maramureș, dar și alte programe cultural-educaționale care implică copii, cu posibilitatea ca această măsură să fie prelungită.

O altă decizie extrem de importantă este aceea ca, până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii hotărârii, slujbele religioase să nu fie oficiate în niciun lăcaș de cult din Maramureș. Bisericile vor rămâne deschise, însă nu se vor oficia slujbe religioase.

Lăsaţi un răspuns