Începând de luni, 6 aprilie, devine obligatorie, pentru toți cetățenii județului Maramureș sau pentru cei care tranzitează județul, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2. Anunţul, privind măsurile de prevenţie ce devin obligatorii din 6 aprilie, a fost făcut de către Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, în urma discuţiilor purtate cu prefectul judeţului şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică.
Masca devine obligatorie în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă sau nu simptome de infecție respiratorie.
Altă măsură este testarea la finalul perioadei de carantinare a persoanelor care ies din carantina instituționalizată.
Începând de luni, 6 aprilie, toate persoanele aflate în carantină în județul Maramureș vor fi testate (prin efectuarea de teste rapide – serologice) pentru evaluarea riscului epidemiologic de infectare cu noul coronavirus, imediat după expirarea termenului minim de 14 zile de carantinare. Fondurile necesare achiziționării testelor rapide vor fi asigurate de către Consiliul Județean Maramureș, din Fondul de Rezervă al județului, iar testele vor fi puse la dispoziția administrațiilor locale pe a căror rază teritorială se află centrele de carantină instituționalizată din Maramureș. Procedura de testare va fi realizată de către voluntarii de la Crucea Roșie și cei ai Serviciului Maltez.
În ceea ce priveşte obligațiile angajatorilor, care trebuie să instituie măsuri preventive de sănătate și de reducere a riscului epidemiologic. Aceştia vor raporta la 112 în cazul în care au angajaţi cu simptome de infecție respiratorie acută (a celor care se prezintă la muncă sau a celor care solicită concediu medical); asigurarea că toți angajații aplică măsurile de precauționare pentru reducerea riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS-C0V-2, respectiv acoperirea nasului și a gurii, prin măști de protecție sau improvizate.
Pentru asigurarea cu cele necesare traiului zilnic pentru persoanele care se află în izolare la domiciliu se va apela la rude și la aparținătorii din raza localității de domiciliu și care sunt obligați să le susțină. În situația în care persoanele aflate în autoizolare nu au soluții de asigurare a aprovizionării, acestea vor informa administrațiile locale. Autoritățile locale au obligația organizării unei evidențe a persoanelor aflate în autoizolare datorită pandemiei SARS-CoV-2 și a organizării unui serviciu de aprovizionare a persoanelor aflate în autoizolare, inclusiv prin implicarea mediului asociativ și a voluntarilor.
B.P.