Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Blat PNL-USR, la Şomcuta Mare, sub lupa unui proces de paternitate

USR şi PNL au bătut palma la Şomcuta Mare. Fără a parafa un protocol politic, organizaţia locală a USR a decis să participe în alegerile locale fără candidat la funcţia de primar. Toată organizaţia a fost înscrisă în alegeri, fiind depusă o lista de candidaţi pentru Consiliul Local, cu un număr de membri care încap  în cupa unui excavator.

barlea, marceanLideri ai PNL şi USR Şomcuta Mare au stabilit o strategie comună. Astfel, cei de la USR s-au angajat că vor acorda toată susţinerea pentru a ajuta candidatul PNL să ajungă primar, însă nu gratis ci condiţionat. PNL ar urma să facă jocuri de culise, astfel încât funcţia de viceprimar să fie ocupată de crâşmarul de la USR. Acesta are toată susţinerea luiAdrian Mărcean (Porumb), şi acesta candidat pentru Consiliul Local Şomcuta Mare, specializat în achiziţionarea şi comercializarea fierului vechi, dar şi a altor „strategi” din umbră.

Crâşmarul de la USR nu este nimeni altul decât şomcuteanul Cosmin Bârlea. Moralitate, educaţie, legalitate, toate sunt elemente necunoscute pentru acest tânăr pe care PNL vrea să-l propulseze în funcţia de viceprimar. Şi acestea sunt doar câteva exemple pe care le vom analiza, fără a plasa candidaţii în sfera penalului sau a ticăloşiei. În mesajele sale ne spune că: „E timpul să dezvoltăm Şomcuta”, dar nu se sinchiseşte să-şi achite datoriile la bugetul local, datorii aflate în evidenţa biroului de taxe şi impozite al cărui şef este Claudiu Marincaş. Ne vorbeşte despre educaţie, deşi nu şi-a finalizat studiile liceale. Ne spune că-i pasă de copiii de etnie romă, că vrea le facă un parc de joacă, în timp ce, cetăţeanul Bârlea are pe rol un proces de stabilire a partenităţii pentru un copil minor (dosar 1573182/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare).

În astfel de condiţii „laptele şi mierea” promise în campania electorală că vor ajunge „ca pe roate” la Şomcuta Mare, promisiuni făcute de cuplul Marincaş-Bârlea, capătă alte conotaţii. Mai sunt şi alte interese ascunse în spatele strategiei stabilite de cuplul, Marincaş-Bârlea, care vrea să pună mâna pe primărie, dar nu le vom divulga acum. Vom reaminti însă proverbul: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-şi spun cine eşti”.

Lăsaţi un răspuns