Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Sorin Vlașin: Votezi ca să te salvezi!- campanie lansată de PSD

”Îi îndemnăm pe toți cetățenii României să vină la vot! Votul din 6 decembrie e mai important decât oricând! Viața fiecăruia, în sensul propriu și direct al termenului, depinde de cine va conduce țara. Pe 6 decembrie e mai riscant să stai acasă și să lași ”Dreapta Unită” să adâncească catastrofa actuală, decât să te protejezi, să ieși la vot și să votezi PSD pentru siguranța ta și a familiei”, susține Sorin Vlașin, candidat PSD pentru Senatul României.

votezi sa te salveziPNL a făcut, într-un an de guvernare, dovada incapacității și a incompetenței sale. A provocat dezastru în toate domeniile.

Oamenii se îmbolnăvesc cu miile, mor români cu sutele, în fiecare zi, deoarece Guvernul Orban n-a știut/n-a putut/n-a vrut să pregătească din timp sistemul de sănătate pentru a face față pandemiei.

Economia se afundă în criză. Peste 1,6 milioane de locuri de muncă s-au desființat definitiv. Zeci de mii de firme sunt în faliment. România a ajuns pe ultimul loc în Europa la relansarea economiei, din cauza sprijinului minuscul acordat de Guvernul Orban, de numai 1,5-2% din PIB, conform Consiliului Fiscal.

”Educația copiilor este grav compromisă. 1 milion de copii nu pot face școală online pentru că nu au internet și tablete ori calculatoare. Guvernul Orban a închis toate școlile, total opus față multe țări din UE, care au înțeles că indiferent cât de grea e situația, viitorul copiilor nu poate fi sacrificat.

Împrumuturile cresc galopat. Guvernul Orban s-a împrumutat într-un an cât în toți primii 22 de ani de la Revoluție, la cele mai mari dobânzi din Europa. PSD îi roagă pe toți românii ca pe 6 decembrie să se protejeze, să iasă la vot și să voteze pentru viață, pentru revenirea la normalitate, pentru siguranța unui trai mai bun!”, arată Sorin Vlașin.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Lăsaţi un răspuns