Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Voie bună și ospitalitate, la „Danțu’ coșercilor” din Buteasa

Promovarea tradițiilor și obiceiurilor a revenit în atenția butășenilor, în acest an, odată cu inaugurarea Căminului cultural din localitate. Reuniți pentru tăierea panglicii și oficierea unei slujbe religioase la imobilul reabilitat recent, butășenii au organizat și primul eveniment pentru promovarea dansului și muzicii populare, a obiceiurilor, folclorului și tradițiilor: „Danțu’ coșercilor”.

but 1La Buteasa (localitate aparținătoare orașului Șomcuta Mare), Căminul cultural a fost reabilitat și modernizat pentru a putea găzdui evenimente în interesul comunității. Marți, 27 decembrie, a avut loc inaugurarea imobilului. Alături de Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului, Dragomir-Sorin Cioltea, viceprimarul orașului, la eveniment au luat parte și consilierii locali, fiind organizată, în această locație, și o ședință a Consiliului Local. Ședința a fost precedată de o slujbă religioasă, oficiată de preotul Marius Mureșan.

but2A urmat apoi „Danțu’ coșercilor” – un eveniment cu cântec, voie bună, dans și bucate alese. Localnicii au adus la Căminul cultural coșerci de nuiele pline cu bunătăți. Sub ștergarele cusute de mână, cu modele care îți luau ochii, fiecare coșarcă avea pălincă, vin și preparate tradiționale.

Solista de muzică populară, Ramona Darha, și formația „Autentic” Baia Mare au întreținut atmosfera de sărbătoare. Ospitalitatea și voia bună au caracterizat întregul eveniment, drept dovadă unii au petrecut până în zori.

„La Buteasa avem oameni harnici, gospodari, de omenie și foarte ospitalieri. Au participat, în număr mare, la inaugurarea Căminului cultura, la ședința de Consiliu Local, iar apoi au fost bucuroși să fie gazde la <Danțu’ coșercilor>. Pot spune că a fost o bună organizare și mobilizare, la care se adaugă ospitalitatea, astfel că azi vorbim de un eveniment reușit, o adevărată sărbătoare a butășenilor. Mai mult, unii și-au exprimat dorința de a organiza astfel de activități și în anii care urmează, astfel încât evenimentul să devină o tradiție”, a declarat primarul, la finalul evenimentului.

 

Lăsaţi un răspuns