Seniorii fotbaliști de la Minerul Băiuț au început pregătirile pentru a fi în formă maximă la finele acestei luni. Aceștia vor participa la un turneu internațional, în Polonia, unde vor să cucerească cel puțin medaliile de bronz.
Parteneri de întrecere le-au fost seniorii de la Minerul Baia Sprie, care au în componență foști jucători de fotbal în Diviziile B, C și județene.
Cum era de așteptat meciul disputat pe stadionul celor din Baia Sprie a fost foarte echilibrat. Antrenorii Iosif Mureșan (Minerul Băiuț) și Dan Vasile (Baia Sprie) au pus baza pe apărare astfel că, s-a ajuns destul de greu la cele două porți.
Tabela a rezistat până spre final când fiecare echipă a marcat câte un gol. Mai întâi au deschis, cu noroc, scorul gazdele prin Vili, iar l-a scurt timp au egalat oaspeții, prin Borcutean. Ultimul minut al jocului nu a adus nici o modificare pe tabelă astfel că, partida s-a terminat la egalitate. Un rezultat normal după aspectul jocului.
S-au remarcat prin ratări Bârda și Borcutean de la oaspeți, Sabou și Flaviu (care șutând puternic a spart balonul), de la gazde.
Cei mai sensibili jucători de pe teren au fost Remețean și Flore (de la oaspeți), iar cei mai buni jucători au fost Dan (de la gazde) și Torresz (de la oaspeți). Hrihor, Silviu și Bogdan au început să se orienteze și acomodeze cu gazonul (ei fiind foarte buni la fotbal în sală). Muț, Radu și Lorand (de la oaspeți), Bozga și Dan junior (de la gazde) au legat destul de bine jocul la mijloc. Cel mai bun portar a fost Zai, de la gazd,e care a avut mai multe intervenții bune.
Vedeta zilei a fost Traian, de la Minerul Băiuț, cel care a jucat un meci în Cupa României cu Campioana Europei. Vedeta nopții a fost artistul casei, Daniel, care a reușit să-l sensibilizeze, până și pe Sorinel.
A fost un bun prilej pentru socializare, pregătire, descoperiri de noi abilități și multă distracție. A fost un momnt prielnic pentu chef Liviu de a-și prezenta apetisantele preparate.