Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Teatrul „ARARAT”, pe scenă la Șomcuta Mare

Teatrul „ARARAT”a început „Turneu în Maramureș”, iar marți, 28 mai, în baza unei colaborări cu Primăria Șomcuta Mare, actorii vor urca pe scena Casei de Cultură „Aurel Buteanu”.

ararat pe scenaPe scena Casei de Cultură „Aurel Buteanu” , marți, 28 mai, începând cu ora 18.00, se va juca piesa „Vasile Lucaciu – erou național”,  regia Claudiu Pintican, după piesa lui Dan Tărchilă.

Din distribuția spectacolului fac parte: Pintican Claudiu (Vasile Lucaciu), Wanda Tămaș (Paulina, soția lui Vasile Lucaciu), Mihai Nae (Badea Cârțan), Ruxandra Lăzărescu (Maria), Cordea Dan Horia (Funcționarul), Andrei Han (studentul ungur), Alex Macavei (deținutul sârb).

Sunt așteptați la teatru atât elevi și tineri, cât și adulți.

𝐈𝐍𝐓𝐑𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐋𝐈𝐁𝐄𝐑Ă.

Spectacolul de la Șomcuta Mare e finalul unui periplu prin Maramureș al Teatrului „ARARAT”, ce se desfășoară în perioada 9-28 mai. Cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, spectacolul s-a jucat în mai multe localități: Sighetu Marmației, Mocira, Șișești, Băsești, Vișeu de Jos, Bogdan Vodă, Mireșu Mare, Lăpușul Românesc, azi la Târgu Lăpuș și marți la Șomcuta Mare. „Vasile Lucaciu este una din figurile emblematice ale poporului român. Lupta continuă și năzuințele sale au străbătut decenii. Întunericul închisorii nu poate stinge lumina spiritului, iar conștiința unui popor nu poate fi îngrădită – sunt câteva dintre ideile izvorâte din existența sa zbuciumată.

Spectacolul își propune să redea tumultul acelor vremuri, procesul și detenția marelui om care a fost Vasile Lucaciu. Spectacolul este un omagiu adus celui care a fost preotul dr. Vasile Lucaciu: amplă personalitate politică, culturală și istorică, evidențiindu-se în lupta pentru unitate, libertate și un viitor românesc”, a subliniat actorul Claudiu Pintican.

Lăsaţi un răspuns