Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Negruţ despre fondurile pentru „anvelopare”: Guvernul să facă ceva bun spre finalul mandatului mediocru

Cornelia Negruţ, deputat ALDE de Maramure;, a adresat o interpelare parlamentară viceprim-ministrului Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe tema folosirii de către ţara noastră a fondurilor destinate lucrărilor privind eficienţa energetică (anvelopare) a clădirilor publice.

cornelia-negrut2„România are obligaţia de a folosi în termenul prevăzut de acordurile internaţională o sumă importantă alocată lucrărilor privind eficienţa energetică a clădirilor publice, în cadrul Programului Operaţional Regional. Este imperios necesar ca ţara noastră să utilizeze cât mai judicios şi pragmatic aceşti bani distribuiţi de Uniunea Europeană pentru perioada de conformare 2014-2020”, a specificat deputatul maramureşean, în documentul oficial trimis conducerii MDRAP.

Pentru a lămuri poziţia Executivului faţă de aspectul abordat, parlamentarul ALDE a adresat vicepremierul Dîncu un set de întrebări:

„1. Care este suma totală alocată României din Fondul european de dezvoltare regională pentru lucrări şi investiţii în domeniul eficienţei energetice a clădirilor publice?;

2. În ce mod va fi distribuită această sumă pe regiuni de dezvoltare şi judeţe, şi care este cuantumul ce va reveni judeţului Maramureş?;

3. Care este suma necesară în prezent României pentru programele de reabilitare termică a tuturor clădirilor publice, şi, punctual, pentru judeţul Maramureş?;

4.Cum apreciaţi procentul de absorbţie a acestor fonduri până în anul 2020 şi care vor fi consecinţele privind reducerea consumului la nivel naţional?”.

„O parte însemnată din fondurile aflate la dispoziţia ţării noastre va fi destinată sistemului de penitenciare din România, dar şi pentru investiţii canalizate spre eficienţa energetică a clădirilor publice aflate în subordinea tuturor ministerelor şi a instituţiilor descentralizate din teritoriu. Acum românii aşteaptă ca reprezentanţii acestui guvern tehnocrat să facă şi ei ceva bun pentru oameni, măcar acum, spre finalul mandatului lor cel mult mediocru”, a concluzionat Cornelia Negruţ.

Biroul de Presă al deputatului ALDE

Lăsaţi un răspuns